Liga 1

Alibec, pus sub presiune după transferul la Steaua » Ce obiectiv i s-a trasat atacantului: "Vine ca un jucător important"

FOTO: Raed Krishan

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 14 octombrie 2016

Gigi Becali a dat lovitura pe piața transferurilor și a reușit să îl aducă pe Denis Alibec, transferul urmând a se face în iarnă.

Costel Gâlcă, fost antrenor la Steaua, a vorbit despre Alibec și despre transferul acestuia la formația roș-albastră, spunând că atacantul trebuie să marcheze cel puțin 30 de goluri pe sezon.

"Alibec are calități, are dribling și are execuții prin care poate decide meciuri. Este un fotbalist foarte bun și va ajuta mult Steaua. La Steaua poate marca 30 sau 40 de goluri pe campionat.Trebuie să macheze cel puțin 30 de goluri pe sezon.

Alibec trebuie să știe cel mai bine cam ce greutate trebuie să aibă, cum se simte cel mai bine. Are un minus la jocul cu capul, dar e un atacant combinativ și tehnic.

El vine la Steaua ca un jucător important și jocul lui se va vedea rapid și se va vedea progresul echipei. Dacă se va adapta la jocul Stelei, va fi numărul 1 în echipă", a spus Gâlcă la DolceSport.

Alibec, 25 de ani, a marcat o dată în acest sezon de Liga 1, în 7 partide.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.