Gerard Pique, 29 de ani, și Shakira, 39 de ani, au o relație de 6 ani, care a început după Campionatul Mondial din 2010, din Africa de Sud.
Cei doi au doi copii împreună: Milan, 3 ani, și Sasha, 1 an. Într-un interviu pentru presa din Spania, Pique a dezvăluit modul în care a cunoscut-o pe Shakira și cum a început relația dintre cei doi.
"Am cunoscut-o prima dată pe Shakira când eram în Madrid și am filmat videoclipul piesei Waka Waka, înainte de Mondialul din 2010. Atunci i-am cerut numărul.
Ea ajuns în Africa de Sud înainte naționalei Spaniei, pentru că urma să cânte la deschidere, și i-am dat un mesaj și am întrebat-o cum e vremea acolo. Este o întrebare stupidă la care primești un răspuns de genul «e frig, ia o geacă». Dar ea a scris un paragraf întreg și mi-a detaliat schimbarea temperaturii pe parcursul zilei.
Când am citit, m-am gândit «Doamne, asta nu e normal». Din acele detalii mi-am dat seama că exista afecțiune.
Am continuat să vorbim prin mesaje de-a lungul turneului, dar singura șansă pentru a o vedea iar era în finală, când ea urma să cânte la festivitatea de închidere. I-am spus că dacă trebuie să ajung în finală ca să o întâlnesc iar, am s-o fac. Și aceea a fost a doua oară când am văzut-o", a declarat Pique pentru presa din Spania.
{{text}}