Lui Pique nu-i place să se scoale la 10. ”Poate că încă ai cearcăne, însă trebuie să bați mingea. Să te antrenezi înseamnă tactică și strategie”, declară stoperul Barcelonei.
Fotbalul pare o corvoadă pentru Gerard Pique. Fundașul de 29 de ani a surprins prin declarațiile făcute în cadrul emisiunii "Fora de Sèrie" de la TV3: "Nu-mi place să mă antrenez zilnic. Urăsc să mă scol la ora 10 dimineața ca să merg să bat mingea. Lumea crede că este ca și cum te duci să joci fotbal cu prietenii. Nimic mai fals. Să te antrenezi înseamnă tactică și strategie. Poate că încă ai cearcăne, însă trebuie s-o faci! Știu că e necesar și mă înnebunește să concurez la nivel înalt".
"Ca și cum ai vedea că-ți moare tatăl"
Internaționalul spaniol se simte privilegiat că joacă alături de Messi. "Este unic și-n ziua în care ar decide să plece ar fi ca și cum ai vedea că-ți moare tatăl. Acum toți vorbesc de Leo, dar când nu va mai fi la Barcelona, va trebui să fim pregătiți să ne descurcăm și să rămânem competitivi".
"Pe Shakira am cunoscut-o la Madrid, în 2010. I-am cerut numărul de telefon și-n primul SMS am întrebat-o cum va fi vremea în Africa de Sud. M-a surprins că mi-a dat chiar o prognoză detaliată"
Gerard Pique, fundaș Barcelona"Evra a venit odată la antrenament cu ghete nou-nouțe. Le aștepta de 4 luni. Superpersonalizate, cu numele copiilor. Când s-a dus la duș, am făcut un mic foc în mijlocul vestiarului și i le-am ars"
Gerard Pique, despre fostul coleg de la Man. United
{{text}}