Valentino Rossi va pleca primul de pe grila de start a Marelui Premiu de la Motegi, Japonia, după ce a fost cel mai bun în calificările din această dimineață. Acesta a fost secondat de spaniolul Marc Marquez, liderul din clasamentul general.
Un alt iberic, Jorge Lorenzo, cel care a stabilit al treilea timp al calificărilor, a reușit această performanță după ce la antrenamentele libere a suferit o căzătură urâtă în virajul cu numărul 2 și a fost transportat la spital.
"Rechinul" a pierdut controlul motocicletei, fiind aruncat în afara circuitului când mai erau cinci minute până la finalul sesiunii.
A avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat cu elicopterul la spital. I s-au făcut toate testele necesare pentru a afla dacă poate continua să concureze și medicii i-au dat OK-ul. Azi, în calificări, a terminat pe locul 3.
Accidentul lui Lorenzo venea la doar o zi după ce Dani Pedrosa a suferit o căzătură și mai urâtă și și-a fracturat clavicula, în timpul antrenamentelor, necesitând intervenția chirurgicală. "Baby Samurai" a ieșit din calcule pentru cursa din Japonia.
TOP 10 calificări MP Motegi:
1. Valentino Rossi 1:43:954
2. Marc Marquez +0.180
3. Jorge Lorenzo +0.267
4. Andrea Dovizioso +0.340
5. Cal Crutchlow +0.448
6. Aleix Espargaro +0.540
7. Maverick Vinales +0.585
8. Hector Barbera +1.026
9. Pol Espargaro +1.278
10. Danilo Petrucci +1.828
Diferența de puncte dintre ”Doctor” și spaniolul Marc Marquez este de 52 de puncte, cu doar patru curse rămase până la finalul sezonului, ceea ce face misiunea italianului de a-și trece în palmares al optulea titlu mondial extrem de dificilă, dar nu imposibilă.
{{text}}