David Luiz a fost protagonistul a două momente spectaculoase în prima repriză din meciul pe care Chelsea îl disputa pe teren propriu contra campioanei Leicester City.
Într-un singur minut, David Luiz a trimis în bară o lovitură liberă executată de la aproximativ 20 de metri, pentru ca mai apoi să rateze complet o execuţie din foarfecă, în careul lui Schmeichel.
În minutul 28, la scorul de 1-0 pentru Chelsea, Luiz a executat în bară o lovitură liberă, la o fază la care portarul lui Leicester era băutut.
La mai puţin de un minut după, fundaşul londonezilor a încercat să recentreze din foarfecă, însă nu a reuşit să lovească mingea şi ar fi putut chiar risca o accidentare gravă.
De altfel, după această căzătură, pe contul oficial de Twitter al celor de la Chelsea a apărut informaţia conform căreia David Luiz acuza dureri în zona gâtului. Fotbalistul nu a cerut însă schimbare.
Save
{{text}}