Sporturi   •   Gimnastica   •   NUNTĂ

FOTO Ziua specială a Andreei Răducan » Campioana olimpică din 2000 a spus ”DA”: s-a căsătorit cu Daniel Trandeu

+4 Foto
Pe tortul de ziua Andreei scria "33 şiii măă măriiit!"

Articol de Ionuţ Coman   —  duminică, 16 octombrie 2016

Campioana olimpică din 2000 Andreea Răducan s-a căsătorit cu alesul inimii sale, Daniel Trandeu.

Fosta mare campioană a gimnasticii româneşti, Andreea Răducan, care a împlinit 33 de ani pe 30 septembrie, a trăit ieri un moment special.

Sportiva care a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Jocurile Olimpice de la Sydney, din 2000, s-a căsătorit cu Daniel Trandeu. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu patru ani şi au decis să-şi unească destinele în luna mai, când s-au logodit.

Miercuri au trecut pe la starea civilă, iar ieri a avut loc marea petrecere. Alături de ei au venit nume mari din sportul românesc, Nadia Comăneci, Gabriela Szabo, Elena Frîncu, Cristian Gaţu, foştii antrenori ai Andreei, Mariana Bitang şi Octavian Bellu, colegele de la lotul olimpic, Claudia Presecan şi Monica Roşu, prietenii şi familia.


Mirii şi naşii şi-a făcut apariţia la biserica din Pipera, unde a fost oficiată cununia religioasă, în două maşini de epocă, din anii ’50, puse la dispoziţie de fostul mare tenismen Ion Ţiriac.

Îmbrăcată într-o rochie comandată din Spania, mireasa a fost extrem de emoţionată, unul dintre momentele deosebite fiind oferit de corul bisericii. Peste 250 de invitaţi au luat parte la petrecerea desfăşurată la "Stejari Country Club", stabilimentul de lux din Pădurea Bănească deţinut de Ion Ţiriac.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.