International   •   Campionate   •   SERIE A

Gest emoționant al lui Dybala » Cui i-a dedicat "dubla" din victoria cu Udinese

foto: reuters

Articol de Raymond Füstös   —  luni, 17 octombrie 2016

Autor al unei duble în victoria "bianconerilor" împotriva lui Udinese, scor 2-1, Paulo Dybala a dedicat golurile colegului său, Leonardo Bonucci, care a suferit clipe grele din cauza bolii care l-a măcinat pe fiul său, Matteo.

"Am o relație aparte cu Bonucci, știm cu toții prin ce trece acum. I-am spus că dacă voi marca, îl voi îmbrățișa cu toată căldura. E un om de aur", a declarat Dybala, care imediat după reușită s-a îndreptat spre fundașul italian și l-a luat în brațe. Bonucci a intrat și el mai târziu în meci, înlocuindu-l în minutul 70 pe Benatia.

După o perioadă grea în care s-a concentrat mai mult asupra familiei sale, Bonucci a venit cu vești bune despre fiul său. "Matteo se simte mult mai bine acum, va fi prezent pe stadion, așa cum plănuisem și în cazul în care n-aș fi jucat. Soția mea m-a liniștit, Matteo va fi fericit cu siguranță", a declarat internaționalul italian înaintea, conform calciomercato.com.



Atât Dybala, cât și Bonucci sunt în planurile clubului pentru reînnoirea contractelor, deși înțelegerile lor cu Juventus expiră în 2020, a confirmat Giuseppe Marotta, managerul general al juventinilor.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.