Ilie Balaci se laudă cu actuala echipă a Craiovei, pe care o avertizează însă că trebuie să continue să facă spectacol dacă își dorește să joace pe noul "Oblemenco".
"Aproape cu aceeași echipă, Cârțu și Săndoi au avut parcă 19 meciuri fără înfrângere. De atunci, echipa asta a dat semne. Mi-a plăcut tare mult meciul cu Dinamo. Doar așa putem să umplem stadioanele. Scopul este de a produce spectacol, cel puțin așa gândesc eu.
La Craiova cu Dinamo au fost cel puțin 7-8 mari ocazii. Mulțescu a fost deștept și joacă un 4-3-3, pe viteză, fără foarte multe floricele și faze. Aș vrea să apără tot jucători localnici, nu liberi, sau de prin Insulele Capului Verde.
Am văzut, în schimb, și Steaua cu Mediaș (n.n. 0-1), nu mi-a plăcut. Scopul nostru este să producem spectacol, să se cumpere bilete, să vină sponsorii, iar nivelul fotbalului să se ridice. Scopul nu este neapărat să iei cele 3 puncte. Nu o să vedeți niciodată sponsor la Voluntari sau la Chiajna, toate echipele au pe piept Primăria", a zis Balaci la Digi.
...despren noul stadion: "Dacă Craiova bătea la Timișoara, era pe primul loc. CS U trebuie să producă spectacol și să încerce să câștige peste tot, să aducă lumea lângă echipă, asta pentru că în primăvară va fi stadionul gata.
Dacă nu fac spectacol, se vor întoarce pe Extensiv, pentru că nu vor putea să își permită chiria. Craiova are mulți puști care trebuie băgați ușor-ușor în echipă. Dacă aceștia vor face spectacol, stadionul se va umple", susține Balaci.
{{text}}