Deși începutul de sezon i-a atras un cor aparent infinit de laude, umilința de aseară contra Barcelonei, 0-4, a declanșat un val uriaș de critici din partea presei engleze.
Rând pe rând, The Sun, Mirror sau Daily Mail au radiografiat prestația lamentabilă a trupei lui Guardiola, pe care nu s-au sfiit să o critice în cei mai duri termeni.
5 greșeli evidențiate de cotidianele din "Insulă":
- 1. Transferul lui Claudio Bravo se dovedește a fi un eșec total. Adus în această vară în schimbul a 13 milioane de euro chiar de la Barcelona, chilianul de 32 de ani a fost un element dezechilibrant în echipa lui Guardiola prin numeroasele erori comise atât în campionat cât și în Champions League.
- 2. Sergio Aguero, lăsat inexplicabil pe banca de rezerve. În ciuda statutului important din echipa lui Manchester City, Aguero a primit numai 10 minute în meciul de aseară. Decizia de a-l ține pe "Kun" rezervă pentru al doilea meci consecutiv a fost dublată și de absența acestuia de la încălzirea dinaintea meciului, fără ca el să fie accidentat.
- 3. Fragilitatea defensivă poate fi cauza principală a problemelor lui Manchester City. Deși a investit 55 de milioane de euro în transferului lui John Stones, "cetățenii" par în continuare foarte fragili în axul defensiv, unde absența unui lider precum Kompany este din ce în ce mai vizibilă.
- 4. Tactica lui Pep a fost falimentară în fața echipei pe care tocmai el a învățat-o să joace de această manieră. Mașinăria de pase pe care Guardiola o vrea implementată la Manchester după modelul Barcelona, nu are încă mecanismele suficient de articulate pentru a lupta contra unei echipe croită pe un astfel de joc.
- 5. Absența unui fotbalist determinant care să poată crea pericol de unul singur. Deși la baza filiosofiei lui Guardiola stă jocul colectiv, actuala sa echipă duce lipsa unui fotbalist sclipitor care fie capabil de execuții individuale speciale chiar și atunci când coechipierii nu-l ajută.
surse: The Sun, Mirror, Daily Mail, The Guardian
(George Vintilă)
{{text}}