Altele

Emoții pentru campioană » Eliza Samara a fost la un pas de a fi eliminată în primul tur la Budapesta

Eliza Samara e cea mai bine plasată dintre românce, acupând locul 32 mondial // FOTO Alex Nicodim

Articol de Marian Ursescu  —  Friday 21st of October 2016 12:00

Eliza Samara a fost la un pas să fie eliminată în primul tur al Europenelor de la Budapesta. Campioana continentală a revenit de la 1-3.

Deținătoarea titlului continental, la simplu, Eliza Samara a avut mari emoții ieri, la Budapesta, în primul tur al Campionatelor Europene. Eliza a fost condusă cu 1-0 și cu 3-1 la seturi de sârboaica  Aneta Maksuti, numărul 245 mondial!

Constănțeanca s-a trezit la timp, a salvat două mingi de meci și a câștigat la final cu 4-3. Și anul trecut, când a câștigat titlul, Eliza a avut emoții în primul tur. Acum a fost 9-11, 11-9, 7-11, 3-11, 12-10, 12-10, 11-2!

Tot în competiția feminină de simplu, Dana Dodean Monteiro a trecut în primul tur de suedeza Linda Bergstrom cu 4-0 (5, 2, 5, 7), iar Irina Ciobanu a învins-o pe austriaca Amelie Solja 4-2 (6, 9, -8, 5, -9, 9).

În schimb, Bernadette Szocs a fost eliminată după 2-4 (-1, 6, -9, 9, 8, 7) cu Maria Xiao (Spania), iar Camelia Iacob a pierdut 2-4 (7, -5, 3, -8, 7, 9) la Maria Dolghih (Rus).

Două medalii la mixt

România și-a asigurat deja două medalii în competiția de mixt. Perechea Ovidiu Ionescu / Bernadette Szocs se va întâlni azi, în semifinale cu soții Joao Monteiro (Portugalia) și Daniela Dodean Monteiro. Ovidiu și Berni au trecut pe rând, fără să piardă nici un set, de Glod/De Nutte (Lux), Stoianov/Vivarelli (Ita) și de Gionis (Gre)/Bilenko (Ung).

În schimb, Joao și Dana au avut emoții în "sferturi", 3-2 cu Cantero/Xiao Maria (Spa). În primele meciuri trecuseră cu 3-0 de Smirnov (Est)/Kiricenko (Fin) și de Tromer/Eerland (Ola).

La tenis de masă, ambele echipe care pierd în semifinale au asigurată medalia de bronz. În aceste condiții, România are sigur o medalie de bronz și una de argint.

Merg și la dublu

Dana Dodean face pereche, la dublu feminin, cu nașa ei, Eliza Samara. Cele două au câștigat în 2009 și în 2012 titlul continental. La Budapesta, în primul tur, au trecut rapid cu 4-1 (7, 5,-8, 5, 6) de Petra Lovas (Ung)/Eva Odorova (Svk). Camelia Iacob și Berni Szocs merg și ele mai departe după 4-0 (9, 5, 5, 5) cu Dana Cechova/Renata Strbikova (Ceh).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.