Giani Kiriță a continuat polemica începută cu antrenorul dinamovist Ioan Andone, care i-a răspuns astăzi, într-o conferință de presă (Detalii AICI).
"Dacă Andone se simte așa ofuscat, înseamnă că e încolțit pentru că nu mai are rezultate.
Așa sunt oamenii din garda veche, în fața spun ceva, pe la spate altceva. În față zice «Ești căpitanul meu, tu ești baza», apoi se duce la conducere și spune că ești nu știu cum, că ai prea multe tatuaje.
De Rednic am spus clar că a făcut treabă bună la Dinamo, nu e din aceeași categorie cu Andone.
Adi Mutu are o mulțumie de relații, e posibil să aducă investitori. Întrebați-l pe nea Ando detalii, că e cel mai mare dinamovist. Eu nu mai sunt dinamovist pentru că spun lucrurilor pe nume. Dacă vrea să îmi mai spună ceva, să-mi spună personal. Nu mă interesează ce bani are domnul Negoiță, eu sunt ce ar trebui să se facă la Dinamo. E nevoie de bancă tehnică și jucători cu pasiune", a spus Kiriță la Look TV.
"Eu ca antrenor la Dinamo sau în funcție de conducere, aș vorbi cu jucătorul și i-aș spune că nu putem să-i oferim salariul dorit. Nu pot să-l țin pe Gnohere, se duce la Steaua, asta e, să se ducă în vară, dar până atunci îl folosesc"
Giani Kiriță
{{text}}