Sporturi   •   Tenis   •   TURNEUL CAMPIOANELOR

Gata de luptă » Halep deschide azi show-ul la Singapore contra lui Madison Keys. O face cu încredere şi ştiind că are atuuri

Articol de Luminiţa Paul   —  duminică, 23 octombrie 2016

Încă un an, acelaşi loc. Sala din Singapore, în care a intrat pentru prima dată în 2014 şi s-a speriat un pic din cauza artificiilor pregătite de organizatori. A tresărit, apoi a jucat şi a câştigat.

A ajuns până în finală, descoperindu-şi de la meci la meci o legătură specială cu suprafaţa, una lentă, parcă lipicioasă, cu publicul, cu toată atmosfera acestui turneu diferit. Mare, important şi diferit. Un an mai târziu, a regăsit doar parţial, în prima partidă jucată în grupe, acea conexiune deosebită, apoi s-a decablat. Apoi, a găsit şi explicaţia: "Eram destul de obosită".

Fiecare ediţie e distinctă. "În fiecare an ai emoţii. În fiecare an eşti entuziasmată să fii aici", spunea Simona la conferinţa de presă de la Singapore. "Prima dată, sigur, ai mai multă energie, îţi spui «Wow, să vedem ce va fi!» Am simţit asta în 2014". Dar în 2016, cum va fi 2016 la Turneul Campioanelor? "Mă simt mai bine decât anul trecut. Când aduni experienţă îţi e mai uşor să gestionezi situaţia". S-a pregătit pentru Singapore aşa cum o face mereu. "Am acelaşi ritm ca pentru orice turneu. E mai greu pentru că acesta e ultimul din an şi trebuie să fiu concentrată. Nu e uşor, dar e frumos. Atmosferă frumoasă, amintiri la fel, îmi place să joc aici".

Prima pe teren


Şi o va face foarte repede, azi, de la ora 12:00 a României. Primul meci din Grupa Roşie, primul meci al turneului, contra lui Madison Keys, debutantă la Turneul Campioanelor. O adversară în faţa căreia a cedat o singură dată şi pe care a învins-o de trei ori în 2016 în meciuri importante, cu greutate. Printre ele, finala de la Montréal, care i-a adus unul dintre cele trei titluri de anul acesta. Ştie la ce să se aştepte. La mingi puternice, dure, la serviciu pe măsură. Ştie şi cum să joace contra americancei, acel stil inteligent care s-o scoată pe Keys din modul "bum-bum". Iar azi, la startul meciului, va fi acolo, prezentă şi atentă. Fără să mai tresară din cauza artificiilor, ci gata să se bucure de spectacol.

"Nu mai sunt importantă"

Anul acesta, Simona nu mai are familia alături la Singapore, ci doar echipa, în frunte cu antrenorul Darren Cahill. A ţinut însă să revină acasă din China pentru a fi alături de cei aproapiaţi la naşterea nepoţelei ei, fetiţa fratelui, Nicolae. Micuţa a primit numele Tania, la fel al mamei Simonei. "Acum nu mai sunt atât de importantă", a glumit Halep la conferinţa de presă. "Nepoţica mea e cea care are nevoie de toată atenţia. Aşa că sunt singură, doar cu echipa mea". O schimbare pe care, oricum, ea o impusese începând cu turneul de la Madrid. Loja ei, altădată plină de rude, a rămas goală pentru că, spunea la momentul respectiv, a simţit că aşa îi e mai bine.

Bilanţ cu adversarele din grupă


  • Halep-Kerber 4-3
  • Halep-Keys 4-1
  • Halep-Cibulkova 2-3



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.