Tenis

Jocul lui Halep, sub lupa lui Țiriac: "De multe ori pierde nejustificat. Kerber e o jucătoare normală, nu are nimic excelent"

Foto: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 25 October 2016

Ion Țiriac a analizat jocul Simonei Halep și consideră că românca ar putea câștiga Turneul Campioanelor, deși are multe momente în care pierde nejustificat.

Simona Halep, locul 4 WTA, a fost învinsă de  Angelique Kerber, locul 1 WTA,  în al doilea meci din grupele Turneului Campioanelor de la Singapore, scor 4-6, 2-6. Românca este acum pe locul 2 în Grupa Roşie.

"Simona e capabilă să câştige orice şi să piardă orice. E o mare campioană, e în primele 5 din lume, încă se menţine foarte bine. Sigur că ar putea câştiga Turneul Campioanelor. Putea să-l câştige şi acum doi ani, dacă era puţin mai norocoasă, concentrată sau dedicată. Trebuie să o rupă la un moment dat cu Serena, cu Kerber, care e o jucătoare nomală, fără nimic excelent în ea.

Simona aleargă foarte bine, poate să facă progrese enorme în mişcare şi poate să joace cum vrea ea. Dar, deocamdată, face buf fără niciun fel de raţiune a doua zi după ce câştigă 6-1, 6-0. E mare păcat. Din păcate, de multe ori, pierde nejustificat", a afirmat Țiriac la TV Digi Sport.

În primul meci, Halep a învins-o pe Madison Keys (locul 7 WTA), în primul meci de la această ediție a Turneului Campioanelor. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.