Campionate

Arestat a cincea oară! Un fundaș trecut prin Liga 1 are din nou probleme cu legea

Bilica, fost la U Cluj (foto, acrobație într-un meci cu Dinamo), a jucat 8 ani în Italia (Venezia, Palermo, Brescia și Ancona). A fugit din Peninsulă după ce a lăsat gravidă o puștoaică siciliană

Articol de Daniel Scorpie  —  Wednesday 26th of October 2016 12:00

Fabio Bilica, 37 de ani, fost fundaș al lui ”U” Cluj, a ajuns din nou la închisoare. N-a plătit pensia alimentară. Va fi eliberat dacă își va lichida datoria de 5.000 de euro.

Face ce face Fabio Bilica și mereu revine în atenție. Deși s-a retras, nemaigăsindu-și o echipă după divorțul de Elazigspor în 2015, brazilianul de 37 de ani a apărut în presa din Țara Cafelei cu un alt episod judiciar.

Fostul stoper al Universității Cluj a ajuns iar la închisoare. A cincea oară! Poliția din Cabedelo, oraș aflat în zona metropolitană a capitalei statului Paraíba, l-a arestat pentru o datorie de 17.000 de reali (circa 5.000 de euro), reprezentând pensia alimentară a fetiței sale. Și dacă nu va achita urgent suma cuvenită, Bilica riscă să rămână după gratii până la 60 de zile!

Corupție de minori și viol

Viața sa agitată abundă însă în probleme cu poliția. A început în 2000, când avea 21 de ani și juca la "naționala" U23. Fábio Alves da Silva a fost reținut sub acuzația de "corupție de minori".

În 2009, o altă arestare, la Recife. Pe motiv de pensie alimentară neonorată. 4 ani mai târziu, o vecină, pe care s-a oferit s-o conducă acasă cu mașina, l-a denunțat pentru viol.

Apoi, în 2015, polițiștii l-au săltat direct de pe teren, la finele unui meci comemorativ jucat la Araçagi, în junul Crăciunului. Și-atunci tot pentru pensia alimentară, datorată altui copil, aproape 4.700 de euro.

Acuzat de blat cu CFR!

Bilica a plecat cu scandal din România în 2008. Brazilianul a fost acuzat că a contribuit decisiv la succesul lui CFR (1-0) în derby-ul cu Universitatea, din ultima etapă, făcând intenționat fault în careu, fază din care s-a dat unicul gol. Și astfel, trupa din Gruia a luat titlul în dauna Stelei.

A vrut să-l rupă pe Baggio

În perioada în care juca la Venezia, Fabio a admis că a încercat să-i rupă picioarele lui Roberto Baggio. L-a accidentat grav, decarul Bresciei lipsind câteva luni de pe gazon. Și tot la aceeași echipă, contra Milanului, a înlocuit portarul eliminat și a respins penalty-ul bătut de Șevcenko.

17meciuri a bifat Bilica la Universitatea Cluj în sezonul 2007-2008, înainte de a pleca în Turcia, la Sivasspor

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.