Campionate

Şi geniile au regretele lor » Care este cea mai mare dezamăgire din cariera lui Sir Alex Ferguson

Articol de Adrian Roman  —  marţi, 25 octombrie 2016

Sir Alex Ferguson şi-a manifestat recent cel mai mare regret din cariera sa de antrenor pe Old Trafford, acela fiind înfrângerea din semifinalele Champions League, ediţia 2002, împotriva celor de la Bayer Leverkusen.

Fostul mare antrenor al celor de la Manchester United a dezvăluit faptul că s-a arătat interesat de o reîntoarcere în ţara sa natală, Scoţia, pe stadionul Hampden Park din Glasgow, însă United avea să piardă împotriva "farmaciştilor" în penultimul act al competiţiei. Real Madrid a câştigat trofeul acelei ediţii graţie golului marcat de Zinedine Zidane.

"Cel mai mare regret al meu a fost că nu am reuşit să o duc pe United în finala de pe Hampden Park, atunci când au fost gazda finalei UEFA Champions League. Obiectivul meu la începutul sezonului a fost să o duc pe Manchester United în finală, însă am întâlnit o echipă precum Bayer Leverkusen foarte solidă.

Am avut un mic ghinion. Rămăsesem fără timp. Arbitrul acelui meci nu a putut înţelege timpul meu şi timpul său.

Întotdeauna am fost precaut în ceea ce priveşte autosatisfacţia. Este o boală. Dar despre acel drum spre Glasgow, David Gil a spus că trebuie să merg neapărat la Glasgow şi sa verific hotelurile, pentru că eu le ştiam cel mai bine", a declarat Sir Alex.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.