Goool Dinamo! Cum care Dinamo? Mda, ambele echipe au aceleași sigle, împart același stadion, au fotbaliști comuni, au același patron, logic că doar sunt la același club, și au aceiași suporteri.
Teatrul Național de comedie al FRF a propus un meci inedit între cele două formații ale "câinilor", nimic anormal dacă se ia în calcul că stadionul este situat între Circ și Spitalul de Urgență. Totul în fața unei mâini de spectatori, majoritatea rude ale copiilor de la echipa secundă, pe o vreme să nu dai nici câinele afară din casă.
Click aici pentru o galerie FOTO de la Dinamo 2 - Dinamo!
Tricouri recompensă
Pentru cedarea vestiarului principal, cei de la prima echipă au fost oameni cu obraz. Le-au împrumutat primul echipament celor de la a doua pentru acest meci-eveniment! Să se dea și ei mari, măcar atât, doar că nu au avut și numele jucătorilor pe spate.
Meciul a debutat cu o poză de familie, la propriu, și cu celebrul schimb de fanioane, de fapt, două obiecte similare împărțite între Steliano Filip și Denis Ciobotariu. "Aveți voie să trageți la poartă. Sau să dați gol!", li s-a transmis junilor de la D2, iar ei chiar au luat-o în serios.
Târcoveanu, Ion Gheorghe, Alex Dulca i-au pus pe jar pe mult mai mediatizații lor adversari, având momente când au zburdat pe teren. "Ale, ale, Dinamo 2, aleeee!", a strigat galeria, după ce și-a vărsat năduful iar pe Ioan Andone, căruia fanii i-au solicitat, politicos și imperios, demisia pentru că D1 e pe 6 în A1. Sau i-or fi strigând finului său Diniță, că D2 e pe 7 în C3? Hai la șah!
Cronica Peluzei Sud
Tot din tribună culese, e pe bune, nu e invenție, a confirmat fotoreporterul din ploaie: "Andone, ce-ai pus la pauză?! Poate am pus la fel". La pariuri, se subînțelege. Șoc? 0-0 la pauză. Copiii de la a doua au fost zmei pe lângă cei de la Pandurii.
"Hai, mă băieți, ce naiba?!", a strigat Ando după un fault mai tare al unui june asupra unui câine alb. "De mâine treci la Dinamo II!", au continuat cei din Peluza Sud, un mesaj amuzant către Patrick Petre, cel mai coerent fotbalist al primei echipe. Gnohere a rămas cu gândul că e la echipa secundă, dar nu e bai că mulți de la D1 au părut de D2.
Cinste lui / Cinste "Satelitului"!
Groza (55) a fost nefericitul semnatar al unui autogol, oricum ar fi putut marca Șerban, după o fază personală a lui Petre junior. Toți trei, colegi la D2. Asistentul 1, Vătămanu, nu i-a dat credit lui Ion Gheorghe (64), refuzându-i un gol pe motiv de ofsaid, o adevărată cruzime.
Dar s-a făcut dreptate: Târcoveanu (65), ajutat și de devierea lui Nedelcearu, a făcut să erupă tribunele: 1-1. A părut glumă, de râsu'-plânsu', doar că puștii au prins aripi și au vrut să intre în Cartea Recordurilor. Numai pe Dinamo II nu o mai pusese Dinamo pe harta fotbalului mondial!
Imediat, fidelii de la Peluza Sud au plecat, după ce-au dat culoare spectacolului, nu înainte de a mai lăsa un banner: "Andone, noi mergem la bere". Două foste glorii ale celor de la Dinamo II, Roti, cu un "exterior" a la Quaresma, și Patrick (79), cu poarta goală, au risipit emoțiile de pe bănci.
Un alt clasic se juca la Manchester, la aceeași oră, între United și City, parcă nu la fel de dramatic. Oliva, mai să-și pericliteze restul sezonului, a fost providențial pe final, salvând un succes istoric. Probabil, va fi exilat din lotul lui D2 pe viitor.
Dinamo II - Dinamo 1-2
Au marcat: Târcoveanu (65) / Groza (55 - autogol), P. Petre (79)
Dinamo II: Eșanu - R. Anghel, Vl. Georgescu, D. Ciobotariu, Groza (61 A. Nistor) - Dudea, M. Vlad (74 Fl. Vasile) - Al. Dulca, Târcoveanu, I. Gheorghe - Neață (56 Moldoveanu). Antrenor: Laurențiu Diniță
Dinamo: Cobrea - Janeczek, Nedelcearu, Marici, St. Filip (64 Oliva) - Mahlangu, I. Șerban (68 Hanca) - P. Petre, D. Popa, Vl. Olteanu (46 Rotariu) - Gnohere. Antrenor: Ioan Andone
{{text}}