Craiova s-a impus ieri in extremis și cu inima-n gât în fața unor panduri semiexcursioniști. Măzărache și Ivan, doi dintre atacanții momentului, au adus Știința lângă Steaua ca număr de puncte.
Este un model made in Craiova. Clar! Genul de meci suferință, în care juveții ratează într-o veselie în fața unui adversar ce a venit doar ca să se prezinte la partidă, sunt egalați pe final și sunt aproape să răstoarne toate calculele posibile și imposibile tocmai acum, când echipa e în lupta reală pentru titlu.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Doar că ieri finalul n-a mai fost trist, iar alb-albaștrii au zâmbit la final. Practic, la ultima fază, Andrei Ivan, providențialul vârf al Științei din ultimele două săptămâni, a înscris după o fază în care apărarea Pandurilor a fost hipnotizată.
Briceag a centrat elegant, iar internaționalul oltenilor a înscris nemarcat. Triplu salt în aer, ura și gata, 3 puncte în dreptul Craiovei, care a egalat Steaua și pune presiune maximă pe trupa lui Reghe!
Fac greu gol, vorba lui Cârțu
Gorjenii n-au mai fost imobili precum cu Dinamo, când și steagurile de la corner au fălfâit a mai multă acțiune. Au întârziat startul întâlnirii, dar au oferit prima ocazie a meciului. Valentin Alexandru (19) a trimis balonul în bară după o fază a lui Sânmărtean.
Faza le-a demonstrat juveților că ceilalți olteni n-au venit doar să bată drumul până în zona parcului Romanescu ca să vadă lacul plin de nuferi. Ivan (34) a rămas singur cu Stanca, doar că a șutat peste.
Andrei iar nu găsește spațiul porții în minutul 45, după ce și-a construit bine faza. Se părea că alb-albaștrii continuă spiritul risipitor împătimit în ADN-ul talentului craiovean.
Cardio-final
Doar că Zlatinski a profitat de nonșalanța fără miez a lui Sânmărtean și a recuperat pe zonă centrală. Măzărache (53) a pătruns ca un veritabil atacant și a înscris de lângă niște stoperi ce s-au bătut cap în cap. Gigi Mulțescu a râs și și-a făcut cruce pe margine. Simon (64) a dat cu piciorul ocaziei de a închide meciul, ratând copilărește din 3 metri.
Ulterior, a cerut penalty la un duel cu Bunoza, însă nu i-a câștigat simpatia "centralului", adversarul său riscând cu folos cu un tackling ca la carte. Fotbalul te pedepsește când te joci cu focul: Țucudean (84) s-a desprins dintre ațipiții fundași centrali ai Craiovei, după o centrare a lui Pleașcă, la fel ca pe vremea când amândoi erau în atenția "naționalei".
Remiza păguboasă a fost refuzată de golul lui Ivan (90). În superformă, atacantul s-a demarcat și a știut să profite de somnul apărării adverse.
"A fost meci agresiv, plăcut, echipa mea și-a apărat blazonul, așa că-i felicit pe jucători. Au jucat două echipe cu stări de spirit diferite, una care trage la titlu, cu salariile la zi, alta care joacă pe burta goală"
Petre Grigoraș, antrenor Pandurii"Asta e, am pierdut! Trecem printr-o perioadă groaznică. Dar chiar și așa nu trebuia să pierdem în minutul 90"
Adelin Pârcălabu, mijlocaș Pandurii
Save
{{text}}