Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - ASTRA 2-2

Șumudică, invitație la cafea pentru Andone: "Nu și-a cerut scuze" » Cum i-a răspuns antrenorul lui Dinamo

Foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 30 octombrie 2016

Ioan Andone a dezvăluit la finalul partidei dintre Dinamo și Astra (2-2) ce a discutat cu Marius Șumudică înainte de meci și susține că va ieși la o cafea cu antrenorul campioanei, săptămâna viitoare.

În ciuda zvonurilor care l-au dat pe Șumudică drept înlocuitorul său pe banca lui Dinamo, Andone declară că nu are o problemă cu tehnicianul Astrei.

"Eu și Șumudică ne cunoaștem de atâta timp, de 20 ani. A fost un dialog, atâta tot. I-am urat baftă joi. O să bem o cafea săptămâna care vine. Eu nu am nimic cu el, ce să am? Șumudică este un antrenor bun. A făcut schimbări bune, a întors rezultatul.

Nu pot să vă spun ce mi-a povestit. Sincer. Nu a cerut scuze, am discutat și a spus că vrea să se vadă cu mine la o cafea, iar eu i-am răspuns că da", a spus antrenorul lui Dinamo, conform TV Dolce Sport.


Ioan Andone a fost aspru criticat de fanii lui Dinamo din cauza evoluțiilor slabe ale echipei. Suporterii au cerut conducerii aducerea lui Marius Șumudică pe banca echipei.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.