Campionate

Alan Shearer surprinde: ”Există un singur jucător de clasă mondială în Premier League”

foto: Guliver/Getty Images

Articol de Alexandru Pavel  —  duminică, 30 octombrie 2016

Deși Premier League este considerat a fi cel mai competitiv și spectaculos campionat din lume, nu toți sunt de aceeași părere. Ca argument contra e prezentat faptul că majoritatea jucătorilor de superclasă evoluează în cu totul alte campionate, majoritatea în La Liga, la Real Madrid sau Barcelona.

Unul dintre cei ce susține vehement acest lucru este Alan Shearer, unul dintre cei mai importanți atacanți din istoria reprezentativei Angliei, care a surprins prin declarațiile sale, într-o emisiune televizată.

Mai precis, fostul vârf britanic și-a exprimat admirația față de Sergio Aguero, pe care-l consideră ”singurul jucător de clasă mondială din Premier League”.

Afirmația sa a venit la finalul partidei dintre Manchester City și West Brom, terminată cu scorul de 4-0 în favoarea ”cetățenilor” și în care argentinianul a reușit o dublă, egalându-l pe Diego Costa în clasamentul golgheterilor.

Deși a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști din Premier League de la venirea de la Atletico Madrid, Aguero nu poate fi inclus într-o altă clasă față de rivalii săi este părerea lui Gary Lineker: ”Singurul de super-clasă? Haide, și Alexis Sanchez...?”

sursa: tribalfootball.com

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.