Finalul partidei dintre Dinamo și Astra a fost extrem de tensionat, după ce Cristi Balaj a dictat un penalty controversat în favoarea Astrei, la ultima fază a meciului, la scorul de 2-1 pentru "câini".
Nicoară a executat lovitura de la 11 metri, iar Astra a plecat cu un punct din "Ștefan cel Mare", spre nemulțumirea jucătorilor antrenați de Ioan Andone.
TV Digi Sport informează că, după meci, un fotbalist al lui Dinamo ar fi spart geamul de la cabina arbitrilor, nemulțumit de maniera în care aceștia au condus jocul.
Cristi Balaj ar fi ieșit în grabă din vestiar, însă nu a reușit să afle cine este autorul. Se pare că incidentul a fost trecut în raportul de joc al observatorului Marian Bucurescu. Angajații firmei de pază ar fi văzut toată scena, dar ar fi refuzat să-i comunice lui Bucurescu numele fotbalistului implicat, drept pentru care observatorul i-ar amenințat pe oficialii lui Dinamo că vor avea de suferit în urma acestui incident.
- Partida dintre Dinamo și Astra s-a încheiat la eglitate, scor 2-2, după ce "câinii" au avut un avantaj de două goluri, iar Astra a rămas cu un om mai puțin pe teren din minutul 57.
{{text}}