Gabi Tamaș este fericit după primul gol în tricoul Stelei în meciul cu CSM Poli Iași, scor 2-0, și speră ca echipa să câștige și la Zurich. Fundașul a discutat și despre amenda pe care i-a "promis-o" Gigi Becali.
"Nu prea mai știu să mă bucur. Sunt foarte fericit că am marcat în tricoul Stelei. Sunt fericit, ce pot să mai spun. Am mai încercat asta, n-au intrat, dar asta a intrat.
E bine că am și câștigat meciul. Nu a fost o presiune pe noi că ne-a egalat Craiova. Noi trebuie să câștigăm fiecare meci, pentru că suntem Steaua.
Să dea Domnul să jucăm foarte slab până la final și să câștigăm toate meciurile. Cu noi toate echipele se apără. Iași a avut destul de mult curaj. O felicit", a zis Tamaș la TV Dolce Sport.
...despre problemele cu patronul Stelei: "Patronul Stelei poate spune orice. El este conducătorul echipei și poate critica pe oricine. Nu mi-a zis nimic mie. Dacă voi fi amendat, voi plăti amenda. Cine greșește, plătește. Amenda e mare? Poate nu-mi știți salariul și nu o simt. Cine știe? Dacă amenda e mare înseamnă că și salariul e la fel, nu?", a zis Tamaș amuzat.
50.000 €este amenda pe care i-a pregătit-o Gigi Becali
{{text}}