- Astăzi a avut loc un nou termen în Gala Bute. Martorii au fost audiați pentru mai mult de șase ore.
- Noul termen în dosar a fost fixat pentru data de 11 noiembrie 2016, la ora 09:00.
- Printre cei prezenți astăzi în sala de judecată s-au numărat și Elena Udrea, Rudel Obreja și Ion Ariton.
În sala de judecată a fost prezent și jurnalistul GSP, Răzvan Luțac, care a transmis LIVE cele mai importante evenimente:
update 18:45
Ultimele cuvinte rostite de Elena Udrea la această înfățișare au fost: "Las la aprecierea dumneavostră."
Rudel Obreja a încercat să justifice sugestia făcută mai devreme, când i-a cerut judecătoarei să nu mai consemneze "Gala Bute".
"Știu că trebuie să arăt respect. N-am avut vreo intenție când v-am zis să nu mai ziceți Gala Bute. Încercam doar să protejez sportivul", a spus Obreja.
update 18:30
Se discută controlul judiciar al inculpaților din dosar. Procuroarea susține că aceștia necesită în continuare restricții, în timp ce avocații cer revocarea urmăririi sau măcar a unor măsuri restrictive.
update 17:30
Este audiat ultimul martor de astăzi, Horia Hăhăianu, de la Transelectrica.
"Am reprezentat Teletrans parcă atunci. Erau zilele în care treceam de la o companie la alta. Teletrans nu avea sume în buget. Am fost numit apoi la Transelectrica, dar documentele erau deja întocmite.
Din cate îmi amintesc ministrul Ariton mi-a comunicat că e vorba de sponsorizarea Galei Bute și, din câte îmi amintesc, sponsorizatea trebuia pusă pentru FR Box. Nu-mi amintesc să se fi precizat vreo sumă. E posibil ca suma să fie de aproximativ 100.000 de euro, echivalată în lei."
update 17:15
Moment amuzant în sala de judecată.
Martorul precedent și-a semnat declarația, iar procedura este ca judecătoarea să întrebe avocații dacă poate pleca. Aceaștia aprobă, dar judecătoarea nu reușește să deschidă ușa și adaugă:
"Degeaba îmi dați voi voie dacă nu mă lasă ușa."
update 17:00
Urmează martorul Trotea Tiberiu, fost director general al Complexului Energetic Rovinari.
"În perioada 2010-2012 am fost director general al Complexului Energetic Rovinari. În mai 2011 tema ședintei a fost sponsorizarea galei de box organizate de FR Box. Am fost singur la ședință. Domnul Ariton n-a venit. S-a vehiculat parcă suma de 1.000.000 de euro.
S-a discutat cam ce sume să dea fiecare societate. Mi s-a spus că Rovinariul ar trebui să dea 400.000 de lei. A fost probabil în funcție de sumele avute la bugete și cheltuieli. Parcă domnul Tudor Șerban a solicitat ca sponsorizea să fie de 400.000 lei din partea Rovinariului. I-am explicat că e prea mare. Se făcusera deja și alte sponsorizari. Așa că s-a ajuns la 100.000. M-a sunat și Obreja și mi-a zis că suntem nominalizați să sponsorizăm. I-am dat faxul să
îmi dea cererea de sponsorizare."
update 16:25
A început audierea lui Radu Moldovan, director economic la Transgaz Mediaș.
"Directorul Cosma era plecat așa că am fost mandatat eu să particip. Nu mi s-a zis care este obiectul ședinței. Nu am văzut ca la ședință să fi fost Ariton. Cred că doamna Apan a zis ca scopul ședinței este sponsorizarea FR Box.
A început să ne întrebe pe fiecare cu cât sponsorizăm. S-a aprobat sponsorizarea cu 50.000 de euro", a spus Radu Moldovan.
UPDATE 15:30
A început audierea lui Constantin Trihenea, fost director general la Hidroelectrica.
"Între ianuarie 2011 și decembrie 2011 am fost director general la Hidroelectrica. În prima jumătate a anului am fost convocat la Minister, dar nu mi s-a spus contextul. Am mers cu Dragoș Zlate și George Asan. Ioana Apan, Ioana Raicu și Romeo Medan prezidau. Am solicitat să ni se precizeze suma. După ce au verificat documentele, ne-au comunicat suma de 1.720.000 de lei posibila pentru sponsorizaare.
Mi s-a zis că avem suma, dar este mult prea mult. Ni s-a sugerat să propunem o sumă mai mică. Am decis să 600.000 de lei ar fi rezonabil. Consililul a aprobat suma. Obreja a venit la sediul societății pentru a vorbi despre sponsorizare. S-a făcut o cerere, dar nu mai știu dacă era vreo sumă.
Plata s-a făcut în două tranșe, de câte 300.000 de lei.", a spus Constantin Trihenea.
update 14:45
Judecătoarea: "De unde avea Rudel Obreja numărul vostru?"
Graure: "Cred că din Minister. Că ii știa pe toți de acolo. Mi.a zis că e președintele FRBox. La Minister nu am mai fost convocați pentru a efectua sponsorizări. Ci doar pentru rectificări bugetare. Cum a fost la ajutoare, la sinistrați în 2010. Ne-a fost alocată zona Moldova. Vreo 1.9 miliarde de lei.
Procuroarea: "Ce relevanță avea pentru statul român meciul respectiv?"
Obreja râde. Judecătoarea respinge întrebarea
update 14:30
Acum este audiat Laurențiu Graure, directorul general al Complexului Turceni.
"Ni s-a zis că sponsorizarea este pentru Federația de Box.S-a semnat sponsorizarea de 100.000 de lei, iar banii s-au virat înainte de gală", a spus Graure.
update 14:20
S-au terminat audierile lui Emil Rohat și Elena Negulici.
update 13:30
A început audiera lui Emil Rohat, director general la Oil Terminal.
UPDATE 12:55
Rudel Obreaja: Vă rog să nu îi mai spunem Gala Bute, ci Gala Campioni pentru România! A făcut Oil Terminal vreun demers către FR Box să justifice unde a cheltuit banii după ce a aflat din presă că banii au fost folosiți în acest scop?
Intervine judecătoarea: Acum trecem cu vederea, dar vă rog să nu mai faceți astfel de sugerări pentru că există consecințe.
update 12:15
Primul martor audiat a fost Cecilia Popovici, angajată la Oil Terminal, firmă care a sponsorizat Gala Bute.
update 12:00
Elena Udrea a venit mai târziu în sală și nu a avut un scaun pe care să se așeze.
"Aș pleca, să știți, dacă nu mai sunt locuri", a spus Udrea, către cei din sală.
Știrea inițială:
- În sală sunt prezenți Elena Udrea, fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, Tudor Breazu (administrator al terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea), Ștefan Lungu (fost consilier al Elenei Udrea), Gheorghe Nastasia (fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului), Ana Maria Topoliceanu (fost director al Companiei Naționale de Investiții), Dragoș Marius Botoroagă (administratorul unei firme)
{{text}}