Alexandru Boiciuc l-a faultat dur pe Ovidiu Popescu în meciul dintre Steaua și Poli Iași, câștigat de roș-albaștri cu scorul de 2-0, iar stelistul va avea nevoie de un repaus între 4 și 6 săptămâni.
Acesta și-a exprimat regretul pentru gestul său, iar în decursul acestei zile și-a închis contul de facebook, din cauza mesajelor agresive primite.
"Primul regret a fost că am intrat prea dur, prea necalculat și am provocat acea accidentare. Nu am reușit să-l văd pe Ovidiu Popescu, eu am fost trimis la vestiare și el a plecat cu ambulanță. Fac rost de numărul lui de telefon și îl sun și îmi cer mii de scuze. Nu știu ce a fost în capul meu.
A fost un meci în care am vrut să demonstrez, să mă impun mai mult decât ar fi trebuit. Nu am reușit să dorm, mi s-au derulat în cap doar acele imagini. Cu greu am adormit spre dimineață", a spus Boiciuc la TV Dolce Sport.
În minutul 6 al meciului, atacantul ieșenilor a avut o intrare criminală asupra lui Ovidiu Popescu, care a părăsit imediat terenul. Alexandru Tudor l-a eliminat pe Boiciuc fără ezitare (detalii AICI).
{{text}}