Horia Tecău și Jean Julien Rojer trebuie să ajungă în semifinale la Paris pentru a se califica la Turneul Campionilor.
Ultimul turneu de Masters 1000 din acest sezon, care se desfășoară la Paris, poartă multe mize. La dublu, erau cinci perechi care se luptau pentru cele două locuri rămase libere la Turneul Campionilor, competiție care începe pe 13 noiembrie.
În această luptă se află și campionii de anul trecut de la Londra, Horia Tecău și Jean Julien Rojer. Înainte de debutul turneului de la Paris, perechea româno-olandeză ocupa locul nouă în ierarhia lui 2016, cu 2.860. Asta înseamnă că sunt în afara pozițiilor calificante.
Pe lângă ei, perechile care dau asaltul final sunt Kontinen/Peers (locul 7), Huey/Mirnîi (locul 8) , Cabal/Farah (locul 10), Benneteau/Roger-Vasselin (locul 13).
vin după un an greu
Pentru ca perechile care erau clasate după locul opt să mai aibă vreo șansă la calificare trebuia ca dublul Huey/Mirnîi să piardă din primul tur. Lucru care s-a și întâmplat.
Ieri, Trent Huey și Max Mirnîi au fost învinși de Henri Kontinen și John Peers cu 6-2, 6-2. Victoria care i-a calificat pe finlandez și australian la balul de final de la Londra. Așa că au mai rămas patru perechi care se luptă pe un singur loc.
Pentru a merge la Londra, Horia și Juls, care sunt cel mai aproape de locul opt, trebuie să ajungă în semifinale. Ei au bye în primul tur, iar apoi pentru calificarea în sferturi de finală joacă împotriva americanilor Nicholas Monroe și Jack Sock.
Horia și Juls au avut un an complicat, cu multe accidentări, perioadă în care au câștigat un singur turneu, la Madrid, pe zgură. A fost primul lor turneu Masters 1000 cucerit împreună. În turneele de Mare Șlem, ei au ajuns cel mai sus în sferturi de finală la Australian Open.
Clasamentul anului înainte de turneul de la Paris
- Jamie Murray/Bruno Soares: 7.250 (calificați)
- Pierre Hugues-Herbert/Nicolas Mahut: 7.225 (calificați)
- Bob Bryan/ Mike Bryan: 6.250 (calificați)
- Feliciano Lopez/Marc Lopez: 4.260 (calificați)
- Ivan Dodig/Marcelo Melo: 4.130 (calificați)
- Raven Klaasen/Rajeev Ram: 3.690 (calificați)
- Henri Kontinen/John Peers: 3.400 (calificați)
- Treat Huey/Max Mirnîi: 3.155
- Jean Julien Rojer/Horia Tecău: 2.860
- Juan Sebastian Cabal/Robert Farah: 2.570
.......
13. Julien Benneteau/ Edouard Roger-Vasselin: 2.190
*primele opt perechi se califică la Turneul Campionilor
** echipele de pe locurile 11 și 12 nu mai joacă împreună
{{text}}