Mihai Stoica și Laurențiu Reghecampf au vorbit despre transferul lui Denis Alibec la Steaua, care se va oficializa în iarnă.
Directorul sportiv al Stelei a vorbit despre problemele de comportament pe care le are vârful de 25 de ani, spunând că este lăsat să aibă capricii.
"Denis Alibec nu are capricii, este lăsat să aibă capricii. Este problema celor care îl lasă să fie așa. La noi veţi vedea o metamorfoză. Sper să dea cel puţin acelaşi randament pe care l-a dat la Astra.
Transferul lui Alibec este făcut. Banii au fost plătiți și pe 4 ianuarie va fi la Steaua. Este un jucător pe care îl așteptăm la Steaua. Niciodată nu am așteptat un jucător cu atâta ardoare cum o facem acum", a spus Mihai Stoica la conferința de presă.
"E un transfer important pentru el. Ajunge la cea mai mare echipa din România. Cerinţele sunt altele, dar şi ambiţia lui va fi mai mare pentru că va avea parte de o concurenţă puternică. O să-şi dorească să facă performanţe şi va dori să facă următorul pas, adică să ajungă în fotbalul mare şi să câştige mai mulţi bani.
Majoritatea jucătorilor cu care am lucrat au înţeles foarte bine asta. Important e să ajungă sănătos la noi. Nu există la noi capricii. Să fie capricios, dar să marcheze şi să se antreneze cum trebuie" Laurențiu Reghecampf
Citește și: EXCLUSIV Șumudică i-a răspuns lui MM Stoica: "Vă dați seama ce probleme are Steaua? E riscant să faci asta"
Citește și: MM Stoica, replică dură pentru Andone: "Uită-te la asta! Trebuie respect. Păi ce să facem?"
{{text}}