Fotbal   •   Liga 1   •   ASA TÂRGU MUREȘ - CSU CRAIOVA 0-2

VIDEO » CSU Craiova a învins-o pe ASA, 2-0, și rămâne în coasta Stelei

Foto: CSUC.ro

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 05 noiembrie 2016

CSU Craiova a învins cu greu în deplasarea de la ASA Târgu Mureș din etapa a 15-a, scor 2-0, deși oltenii au avut un om în plus mai bine de o repriză.

Vezi meciul liveTEXT

ASA TÂRGU MUREȘ - CSU CRAIOVA 0-2 / VIDEO

Au marcat: Popov 29, Zlatinski 89 p.

Cartonaș roșu: G. Mureșan 37

Băieții lui Gigi Mulțescu au început mai bine partida și au avut prima ocazie prin Zlatinski, care a șutat de la 30 de metri și Mingote a respins peste poartă. În minutul 29, Zlatinski a executat foarte bine un corner și Popov a reluat în plasă cu capul.


Cu 8 minute înainte de finalul primei părți, Gabi Mureșan a văzut direct cartonașul roșu pentru un fault din spate fără a ataca mingea la Zlatinski. Chiar dacă oltenii au avut un om în plus, în minutul 41 cei care au avut o ocazie uriașă au fost cei de la ASA. Vlad Morar a bătut foarte bine o lovitură liberă de la 25 de metri lateral dreapta și balonul a lovit transversala.

În repriza secundă CSU a încercat să pună în pericol poarta oaspeților, însă șuturile lui Vătăjelu și Bancu n-au reușit să-l pună în pericol pe Mingote.

Cu trei minute înainte de finalul jocului, Ivan a fost faultat în careu și Deaconu a arătat punctul cu var. Zlatinski a marcat și a stabilit scorul final, 0-2.

CSU Craiova acumulează 30 de puncte după 15 etape și o egalează în clasament pe liderul Steaua, care are o partidă în minus. ASA rămâne pe poziția a 13-a, cu două puncte, după ce la începutul sezonului a fost penalizată cu 6 puncte din cauza datoriilor.


Echipele de start:

ASA: Mingote - Belu, Dobrosavlevici, M. Constantin, Netzer - G. Mureșan, Candrea - Ciolacu, Iacobovici, Morar - Rus

CSU Craiova: Calancea - Briceag, Kay, Acka, Vătăjelu - Popov, Zlatinski, Bancu - Ivan, Măzărache, Băluță

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.