International   •   Campionate   •   Bayern - Hoffenheim 1-1

VIDEO Reciclați și jocul! Noul echipament din plastic reciclat nu i-a purtat noroc lui Bayern: 1-1 cu Hoffenheim

Lewandowski și Robben s-au lovit ieri de rezistența fundașului Hübner // FOTO Reuters

Articol de Daniel Scorpie   —  duminică, 06 noiembrie 2016

Îmbrăcați în tricouri din plastic cules din ocean, bavarezii au oferit o prestație pe măsură. Hoffe, neînvinsă după 10 etape, a marcat ieri în ambele porți.

Hoffenheim a stopat ieri seria lui Bayern de cinci victorii în toate competițiile și rămâne pe locul 3, la 4 puncte de bavarezi.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Echipa lui Nagelsmann (antrenorul în vârstă de 29 de ani), una din revelațiile sezonului, a dat ambele goluri pe "Allianz Arena", remiza (1-1) de la pauză nemaiputând fi schimbată în ciuda asaltului bavarez.


Criticile lui Robben, "jucăm lent și fără convingere, construcția suferă", nu i-au trezit pe campioni, îmbrăcați în premieră în tricouri din plastic reciclabil.

Devierea în propria poartă a lui Zuber (34) a anulat handicapul dat de supergolul lui Demirbay (16), dar repriza secundă a adus numai ratările gazdelor. Cu două bare nimerite, pe final, de Hummels și Thomas Müller din poziții favorabile.

21-5a fost raportul șuturilor la poartă (5-3 cadrate) pentru Bayern, care a avut 66% posesie și 8-1 la cornere

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.