Nationala

Vochin rupe tăcerea și le răspunde contestatarilor: "Cum vă puteți imagina așa ceva?!" » Care este situația contractuală a lui Daum

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Consilierul lui Răzvan Burleanu, Andrei Vochin, a răspuns acuzațiilor conform cărora s-ar implica în deciziile de joc ale lui Christoph Daum și că ar conduce, de fapt, FRF. 

Cornel Dinu, Mircea Sandu și Florin Prunea au fost cei mai vocali critici ai lui Andrei Vochin după înfrângerea suferită de România, 0-3 pe teren propriu în fața Poloniei. 

"Este o aberație, o minciună, o interpretare conform unei agende personale. Spun că e o aberație, pentru că am afirmat de nenumărate ori că nu am rol decizional. Fac numai ce mi se cere să fac când mi se cere sfatul. 

Probabil ei lucrează într-un sistem în care conducătorii se implică în treaba antrenorului. Cum vă puteți imagina că Daum, cu o asemenea carieră, ar putea să se lase influențat de un om din partea administrativă? A lucrat cu bașkanii din Turcia și nu s-a lăsat influențat de ei", a spus Vochin la TV Digi Sport.

Acesta a ținut să clarifice că nu a intrat în vestiarul naționalei la pauză și susține că nu s-a discutat concret în cadrul Federației prelungirea înțelegerii cu Christoph Daum.

"Nu am intrat în vestiar, am stat lângă vestiar. Într-o situație tensionată, e bine să aplanez, să nu se petreacă lucruri care să fie sancționabile de UEFA.

Nu s-a discutat niciodată despre o propunere de prelungire sau stopare a contractului. Răzvan Burleanu a spus acest lucru pentru că el crede în metodele lui Daum, dar fizic nu a fost nicio discuție legată de o prelungire a contractului", a adăugat oficialul FRF.

CLASAMENTUL GRUPEI E DUPĂ 4 MECIURI:

Echipă Puncte
1. Polonia 10
2. Muntenegru 7
3. Danemarca 6
4. România 5
5. Armenia 3
6. Kazahstan 2

URMEAZĂ SĂ SE JOACE:

26 martie 2017: Armenia- Kazahstan, Muntenegru- Polonia, România- Danemarca / 10 iunie 2017: Kazahstan- Danemarca, Muntenegru-Armenia, Polonia-România / 1 septembrie 2017: Kazahstan- Muntenegru, Danemarca- Polonia, România- Armenia / 4 septembrie 2017: Armenia- Danemarca, Muntenegru- România, Polonia- Kazahstan / 5 octombrie 2017: România-Kazahstan, Muntenegru-Danemarca, Armenia-Polonia / 8 octombrie 2017: Danemarca- România, Kazahstan- Armenia, Polonia-Muntenegru

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.