Primejdie pentru "tricolori": decarul Eriksen e noul om de gol al scandinavilor. 6 goluri în ultimele 6 meciuri jucate în 6 luni, câte marcase în precedenții 6 ani la "națională".
Martie. Nu e o lună bună când joci acasă în fața danezilor. Pe 29 martie 2003, la un gen de fotbal pe plajă jucat pe Stadionul Național, scandinavii ne-au bătut măr. 5-2! Pe 26 martie 2017, vikingii se întorc la București. În același loc: Național Arena, ridicată după demolarea vechiului 23 August.
VIDEO: Vezi AICI golurile lui Eriksen!
Încă o veste rea pentru "tricolori". Roș-albii au un playmaker de mare calitate, vital în crearea jocului, dar și la finalizare. Și ce gol a înscris Christian Eriksen vineri! În minutul 90+2, decarul a sechestrat o minge la mijlocul terenului, lansându-se spre careu.
Trei kazahi i-au ieșit în cale, dar i-a păcălit cu mișcările lui înșelătoare, înainte să descopere crevasa din poartă și să șuteze exact pe acel spațiu.
Era a doua sa reușită vineri. Mijlocașul lui Tottenham s-a eliberat o dată cu sosirea noului selecționer, marcând 6 goluri în ultimele 6 partide disputate în 6 luni, toate cu Hareide pe bancă.
Înainte, punctase tot de 6 ori în 6 ani! Morten Olsen, care era din 2000 antrenorul danezilor, s-a retras însă. A rămas cu amintirea acelui 5-2 reușit pe terenul lui Iordănescu.
"Când am văzut trei adversari în fața mea, mi-am spus: «De ce n-aș face ceva deosebit?». A ieșit golul perfect"
"Polonia s-a distanțat, trebuie să stăm cât mai aproape de ea. De acum, fără pași greșiți"
Christian Eriksen, mijlocaș Danemarca
{{text}}