International   •   Campionate   •   CONTRACT

Performanță de Cartea Recordurilor bifată de Sebastian Abreu » Cifrele care i-ar face invidioși pe Sabin Ilie sau Gabi Tamaș :)

foto: Guliver/Getty Images

Articol de Raymond Füstös   —  marţi, 15 noiembrie 2016

Ajuns la 40 de ani, fostul internațional uruguayan Sebastian Abreu a doborât un record inedit semnând cu Bangu Atletico, o echipă din ligile inferioare din Brazilia.

Autorul penalty-ului decisiv din memorabilul sfert de finală împotriva Ghanei de la CM din 2010 a parafat al 28-lea contract profesionist din carieră, urmând să îmbrace tricoul echipei cu numărul 23.

Autor a 26 de goluri în 70 de partide pentru naționala Uruguayului, alături de care a câștiga Copa America în 2011, Abreu se poate lăuda că a jucat în 10 țări diferite: Uruguay, Argentina, Mexic, Spania, El Salvador, Brazilia, Paraguay, Ecuador, Israel și Grecia.

În cei 22 de ani de carieră, atacantul a realizat mutări în valoare totală de 6.500.000 €, majoritatea înțelegerilor luând sfârșit în mai puțin de un an.


Iată lista lungă a transferurilor din cariera lui Abreu:

1. Defensor Montevideo (Uruguay) 1995-1996

2. San Lorenzo (Argentina) 1996-1998

3. Deportivo la Coruna (Spania) 1998-2004

4. » Gremio (Brazilia) 1998

5. » Tecos (Mexic) 1999-2000

6. » San Lorenzo 2000-2001

7. » Nacional Montevideo (Uruguay) 2001

8. » Cruz Azul (Mexic) 2002-2003

9. » Club America (Mexic) 2003

10. » Tecos 2004

11. Nacional Montevideo 2004-2005

12. Sinaloa (Mexic) 2005-2006

13. Monterrey (Mexic) 2006

14. San Luis (Mexic) 2007

15. Tigres (Mexic) 2007-2008

16. » River Plate (Argentina) 2008

17. Beitar Ierusalim (Israel) 2008

18. River Plate 2008-2009

19. » Real Sociedad (Spania) 2009

20. Aris Salonic (Grecia) 2009-2010

21. Botafogo (Brazilia) 2010-2012

22. » Figueirense (Brazilia) 2012

23. Nacional Montevideo 2013-2015

24. » Rosario Central (Argentina) 2013-2014

25. » Aucas (Ecuador) 2015

26. Sol de America (Paraguay) 2016

27. Santa Tecla (El Salvador) 2016

28. Bangu (Brazilia) 2016



În fotbalul românesc, Gabriel Tamaș și Sabin Ilie se pot lăuda cu performanțe asemănătoare celei realizate de Sebastian Abreu. Unul dintre cei mai în formă fundași din Liga 1 la ora actuală a bifat 17 mutări până acum, în timp ce fratele mai mic al "Cobrei" a realizat nu mai puțin de 21 de transferuri.



» Gabriel Tamaș - 6 țări și 13 echipe diferite (FC Brașov, Tractorul Brașov, Dinamo București, Galatasaray, Spartak Moscova, Celta Vigo, Auxerre, West Bromwich Albion, CFR Cluj, Doncaster Rovers, Watford, Cardiff City, Steaua București)



» Sabin Ilie - 7 țări și 19 echipe diferite (Electroputere Craiova, FC Brașov, Steaua București, Fenerbahce, Kocaelispor, Valencia, UE Lleida, Național București, Energie Cottbus, Dinamo București, Debrecen, Rapid București, Changchun Yatai, SC Vaslui, Jiangsu Sainty, UTA Arad, Iraklis Salonic, Dunărea Giurgiu, Qingdao Hailifeng)

94de goluri în 251 de partide a reușit Sebastian Abreu în toate competițiile la toate echipele pe la care a trecut

sursa: dailymail.co.uk


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.