Fostul secretar general FRJ, Alexandru Bălgrădean, completează tabloul disputelor subterane pentru șefia federației de judo, explicând punctele principale trecute în moțiunea de neîncredere la adresa actualei conduceri, pe care o susține.
Luptele interne de la federația de judo, unde o moțiune de neîncredere împotriva actualei conduceri a înăsprit contrele din culise, scot la iveală detalii neașteptate din sportul de pe tatami.
Susținător al actualului președinte, Florin Lascău, fostul secretar general al FRJ, Alexandru Bălgrădean, a deschis ieri în GSP seria dezvăluirilor, făcând o trecere în revistă a unor secrete federale și detalii incredibile legate de atmosfera de la lotul olimpic feminin, condus de Florin Bercean.
Acuzele au fost punctuale: rețele clientelare dezvoltate în timp în federație, triplă legitimare și canale de obținut bani publici din partea lui Bercean, bătăi administrate la centrul olimpic, unde "totul funcționează ca o organizație de tip terorist".
Azi, Bălgrădean continuă filmul.
- Domnule Bălgrădean, războiul din judo a ajuns totuși la faza concretă a unei moțiuni de neîncredere, semnată de 99 de cluburi din 157 afiliate. Nu pare chiar o glumă!
- Nu cred că trebuie să ne batem capul cu aceste semnături. Din punctul meu de vedere, e lipsit de fair-play domnul Florin Bercean, antrenorul lotului olimpic feminin, care se află în grupul ce orchestrează această moțiune. V-aș invita să studiați măcar răspunsul de la Dinamo, clubul unde dânsul e comisar de poliție și ia salariu. Cei de acolo fuseseră "convinși" să semneze, dar, ulterior, după explicarea situației, oamenii s-au lămurit și s-au delimitat de moțiune. Mulți antrenori s-au plâns că au fost dezinformați și înșelați. În esență, e un document care instigă la delapidare și nerespectarea legilor. Știu că FRJ va verifica aceste semnături și dorește să respecte propriul statut și Legea Sportului. Iar pe 14 decembrie e convocată o Adunare Generală în vederea dezbaterii moțiunii.
"L-au convins seminariile cu «Laguna Albastră»"
- Sunteți un susținător al actualei conduceri și un inamic al lui Florin Bercean, antrenor cu performanțe notabile în judo. Ce ar fi rău, până la urmă, în intenția lui de a deveni președintele federației?
- Își folosește notorietatea pentru a accede la această funcție cu scopul de a-și relua privilegiile pierdute și de a bloca toate controalele care urmează să vină. Așa speră dânsul. Nu l-am auzit pe acest domn criticând salariul ilegal al fostului președinte Sapta ori abuzurile acestuia, cu toate că, la un moment dat, când acest conflict era pe cale de montare și căutam repere morale între cei cu răspundere în FRJ, l-am informat personal. A ales însă banii. Sapta e în continuare principalul consilier al lui Bercean în încercarea de a prelua FRJ și de a stopa cumva controalele, care vor începe și la Cluj. Probabil că l-au convins seminariile de marketing desfășurate la hotelul "Stadion", în camera 11, împreună cu Sapta și celebra Laguna Albastră. Eu am fost nevoit să dau prietenia în schimbul eticii, iar dânsul a procedat invers. E mai pragmatic, recunosc.
- Moțiunea anti-FRJ vorbește despre "o conducere tip camarilă, cu accente dictatoriale". Sunt evocate și o serie de exemple. Lăsați totuși senzația că neglijați aceste acuze punctuale!
- Actualul Comitet Director "tip camarilă" e, în realitate, cel mai performant din istoria FRJ. S-a reușit aducerea unor oameni de valoare din lumea afacerilor și diplomație, profesori universitari și nu numai. Unul dintre ei a creat peste 6.000 de locuri de muncă în România, e membru al Academiei de Științe Tehnice și a fost consul onorific în Italia. Altul e un româno-american, care are o fabrică de tehnică medicală în Arizona, cu 400 de angajați. A creat un imperiu acolo și mi-a mărturisit că toată viața a folosit în afaceri principiile din judo. Altul e specialist în drept constituțional și monetarist. Sunt și fondatori ai judoului, cu experiență de 30-40 de ani în acest sport.
"Nu se cade să muști mâna care te hrănește"
- Ce vreți să spuneți cu această înșiruire?
- Că e imoral și lipsit de demnitate să arăți cu degetul spre acești oameni care, prin sponsorizările aduse, au asigurat salariul domnului Bercean până azi. Nu se cade să muști mâna care te hrănește. Nu înțeleg de ce MTS trebuie să știe clar ce se întâmplă cu banii lui, iar acești sponsori nu ar avea dreptul să știe ce se întâmplă cu fondurile donate de ei. Acești doi sponsori au plătit, de exemplu, taxele vamale din bani proprii la saltelele utilizate de lotul olimpic la Cluj. Și, în loc să primească un minim "mulțumesc", sunt acuzați că au fost colegi de liceu cu mine.
- Și nu e adevărat?
- Ba da. Am fost colegi de clasă la liceul de matematică-fizică "Decebal" din Deva, care, în acei ani, a fost declarat cel mai bun din țară. Iar anii de studiu de atunci ne-au adus în pozițiile de azi, când unii ajută, dau bani și tac, iar alții iau banii, insultă și arată cu degetul. Ba mai mult, ai ipocrizia să spui că FRJ a fost salvată din salariul tău pe două luni.
"Comitetul Director e atacat fiindcă a impus un regim de austeritate"
- Vă referiți tot la Florin Bercean?
- Evident! Este, dacă vreți, și o viziune reducționistă a acestor critici de ocazie, care nu înțeleg cum funcționează o federație sportivă. Se conduce ca o corporație și ai nevoie de oameni de succes în afaceri, mediul universitar sau diplomație, care să-ți deschidă niște uși. Nu le putem închide acestor oameni ușa pentru că "nu au legătură cu judo". Ei vin pentru că iubesc sportul și pot contribui la dezvoltarea lui prin sprijin financiar și expertiză în management, argument la care domnul Bercean e analfabet autodeclarat și aici suntem de acord cu el. Împreună cu președintele federației internaționale, Marius Vizer, acești sponsori și acest Comitet Director "dictatorial" au contribuit cu sume semnificative la scoaterea din criza financiară a FRJ, au închis robinetul cheltuielilor superflue și au impus un regim de austeritate și severitate financiară pentru a redresa FRJ.
- Ce vă determină să credeți că actualul președinte, Florin Lascău, ar fi mai departe o soluție viabilă, deși e contestat aprig în judo?
- Atacul asupra lui Lascău e nemeritat și furibund. Este vorba despre un consum imens de energie din partea domnului Bercean, energie pe care îl sfătuiesc să și-o îndrepte spre învățarea limbii engleze, de exemplu. Nu de alta, dar Lascău vorbește șase limbi, iar Bercean niciuna. Lascău a avut o sarcină ingrată, aceea de a face curat, iar lipsa de popularitate vine la pachet.
"Ce substanțe au consumat când au întocmit moțiunea?"
- Cunoașteți ce salariu are Florin Lascău la FRJ?
- Da. Face această muncă neplătit, spre deosebire de predecesorul său, Doru Sapta, și de Florin Bercean. Atacul lipsit de demnitate minimă asupra acestuia pentru un contract de 10.000 lei e demn de o cauză mai bună. Era vorba de bani alocați de IJF pentru promovarea judo-ului la sate, iar pentru accesarea acestor bani trebuia făcut un studiu. În calitate de secretar general, am căutat persoana potrivită în lumea judoului, dar nimeni nu a vrut să se angajeze în efectuarea studiului, sumele cerute fiind de ordinul miilor de euro. Cea mai mică ofertă a fost de 4.000 euro. L-am rugat personal pe domnul Lascău să ne ajute cu acest studiu. Dânsul e director sportiv în IJF și, la insistențele mele, a acceptat, pentru 10.000 lei.
- Și i-ați plătit acești bani?
- A făcut studiul și nu a vrut să încaseze decât 5.000 de lei, bani cu care apoi a cumpărat echipament sportiv, chimonouri și treninguri, pe care l-a donat centrului de pregătire de la Deva. Punct. E atacat Lascău și pentru legăturile de notorietate cu federația turcă de judo. Interesantă învinuire! Eu l-aș acuza și de legături cu federațiile din Marea Britanie, Germania, Croația, Rusia, Japonia sau Venezuela. Cea mai notorie legătură e cu IJF, dar, de fapt, cea mai exagerată notorietate e cea din judo, unde a devenit campion mondial. Sincer, mă întreb ce substanțe au consumat acești oameni când au întocmit preambulul de la moțiune sau e de vină doar școlarizarea lor precară?
"Bercean e susținut de anumite cercuri din MTS"
- Nu vă supărați, dar prezentați situația de parcă Lascău ar fi un Mesia!
- E drept că Lascău nu e perfect și nici eu nu am o relație netedă cu dânsul. Dar greșelile lui Lascău sunt nimic față de cele făcute de trio-ul Bercean - Sapta - Savu. Ultimul e secretarul general căruia, în urmă cu șase ani, i-a "căzut" din mașină arhiva FRJ pe drumul între București și Ploiești. Și mai e și antrenor emerit în calitate de anonim în acest sport, în care nu are niciun rezultat notabil.
- Ați evocat o serie de nereguli majore. Aveți cunoștință despre vreo măsură adoptată dinspre MTS, în afara tăierii finanțării?
- Aș vrea să răspund cu un citat din Tolstoi : "Toți ar vrea să schimbe lumea, dar nimeni nu s-ar schimba pe sine". Cine trebuie să verifice aceste lucruri? Situația e foarte complexă. Ceea ce se întâmplă acum în judo e simptomatic pentru tot sportul românesc, pentru ceea ce înseamnă schimbare în sport, etică, disciplină. Actualul Comitet Director și-a propus realizarea transparenței decizionale, șanse egale pentru toți prin enunțarea unor criterii clare, redresare financiară și identificarea celor vinovați de lipsa banilor. Din nefericire, și nu trebuie să ocolim acest aspect!, domnul Bercean e susținut de anumite cercuri din MTS. Dar lipsa de control și de rigurozitate au dus la ceea ce se întâmplă azi. Reforma judo-ului și, în general, a sportului românesc trebuie să înceapă cu reforma în rândul antrenorilor și, mai ales, în administrarea lui.
- După tabloul pe care l-ați zugrăvit dumneavostră, părinții nu prea ar mai avea motive să-și îndrepte copiii spre judo!
- Aș prefera totuși o notă optimistă și i-aș îndemna pe părinți să-și dea copiii la judo. E un sport frumos și util, care funcționează la granița cu arta și filozofia. Va folosi toată viața unui copil. Produce oameni de calitate, a fost și este practicat de personalități cu influență în istoria umanității. La începutul anilor 1900 era practicat chiar la Casa Albă de președintele american Theodore Roosevelt, cu al cărui citat aș vrea să închei: "The art of judo is worth more in every way than all of our athletics combined". Adică "Arta judoului valorează mai mult decât toate celelalte sporturi împreună".
"Acuza că n-aș fi justificat niște bani pentru decont e puerilă și demontabilă în două secunde. Mi-au făcut pierdute documentele din contabilitate, numai că eu am dovezile clare, explicitate, prin extrasele de cont bancare, pe care le pun oricând la dispoziție, oricui"
Alexandru Bălgrădean"Sportivul român e o entitate neprotejată și abuzată. Nu se ocupă nimeni de interesele lui. V-ați întrebat vreodată ce se întâmplă cu banii tăiați ai sportivilor? Credeți că mai vin să-și mănânce tinerețea și sănătatea ca să facă burtă funcționarii din MTS și COSR?"
Alexandru Bălgrădean"Nu cred că, în viitorul apropiat, România va mai produce rezultate semnificative. Ele vor fi doar rezultatul unor talente de excepție sau al unor investitori privați. Sistemul nostru e epuizat, perimat, dar produce în continuare master-planuri"
Alexandru Bălgrădean"La FRJ e o situație complexă datorată dispariției contabilității și a haosului din documente. Federația a găsit însă un jurist cu experiență în materie de criminalitate economică, iar faptul că Octavian Florea, și el contestat în moțiune, nu se bucură de popularitate e un semn că FRJ e pe calea cea bună"
Alexandru Bălgrădean"Viziunea generală este că FRJ trăiește sub ocrotirea lui Marius Vizer, președintele IJF, că pe ei nu-i controlează nimeni și pot face orice, fiindcă suntem intangibili. Eu nu l-am cunoscut pe Marius Vizer, dar unii angajați s-au folosit de notorietatea acestuia pentru a-și face de cap"
Alexandru Bălgrădean
{{text}}