Fotbal   •   Nationala   •   RUSIA - ROMÂNIA 1-0

Daum: "Dați-mi un singur motiv să plec!" » Gazeta a găsit 6! Argumentele pentru care selecționerul Daum ar putea să ia în calcul despărțirea de România

Articol de Justin Gafiuc, Marius Mărgărit   —  joi, 17 noiembrie 2016

După înfrângerea de la Groznâi, Christoph Daum a subliniat că nu vede niciun motiv pentru o eventuală plecare din fruntea ”naționalei”. Gazeta a găsit 6 argumente solide pentru a-l face pe selecționer să ia în calcul despărțirea de România

Înfrângerea de la Groznâi, după un joc searbăd și câteva mutări inexplicabile ale selecționerului, a fost urmată de o întrebare din partea jurnalistei Dolce Sport prezente în Rusia: "Vă gândiți să demisionați din cauza rezultatelor, a criticilor și a presiunii publice?". Răspunsul selecționerului a stârnit rumoare: "De ce aș face-o? Dați-mi un singur motiv pentru care ar trebui să plec! Oricine ar fi în locul meu ar avea parte, probabil, de aceleași critici".

Întâmplările din mandatul neamțului ar oferi însă destule argumente pentru a-l determina pe antrenorul naționalei să ia în calcul renunțarea la post.

1) Jocul fără orizont și tot mai slab

Încă de la prima partidă, 1-1 cu Muntenegru, jocul echipei României a dezamăgit. Mulți oameni de fotbal au punctat că nu înțeleg nimic din prestația "tricolorilor", că România este în scădere chiar și față de Euro, unde am avut două înfrângeri și un egal. Nu se vede nicio idee tactică, lipsește legătura dintre compartimente, apar greșeli în lanț pe defensivă, mijlocul nu funcționează, iar atacanții au bifat trei meciuri consecutive fără gol.


2) Șanse de calificare compromise

Cu obiectiv asumat accesul la CM 2018, Daum a reușit să obțină doar 5 puncte în primele patru partide, două acasă, două în deplasare. Dacă eșecul cu Polonia ar putea fi explicabil și justificat prin diferența de valoare, remizele cu Muntenegru (a) și Kazahstan (d) vor cântări greu în configurația finală a clasamentului, fiind două dintre formațiile pe care, dacă vrei să păstrezi șanse de calificare, ești cam obligat să le învingi. În plus, succesul facil din Armenia (5-0) s-a conturat pentru că adversarii au rămas cu un om mai puțin pe teren încă din minutul 5, când am deschis scorul din penalty, iar ceea ce a urmat a fost un galop de sănătate în fața unui rival deja îngenuncheat. Practic, în următoarele două partide, cu Danemarca (a) și Polonia (d), România poate închide definitiv conturile dacă nu obține minimum trei puncte, care să ne țină în viață măcar pentru locul secund, de baraj.

3) Formule bizare de echipă

A pornit, a insistat și a inovat cu variante de echipă ciudate și permutări de jucători ineficiente. Săpunaru și Bicfalvi au evoluat pe posturi complet nefamiliare cu Muntenegru, când "tricolorii" au arătat ca un set de marocco scăpat la întâmplare pe dreptunghiul verde. Cu Polonia, Stancu a ajuns mijlocaș dreapta în repriza secundă, mișcare menită să-i elibereze postul în atac lui Florin Andone.


4) Blocat la schimbări

A devenit o aventură să aștepți schimbările lui Daum. Cu Muntenegru, când jocul curgea încâlcit, selecționerul a mutat abia în ultimele 20 minute. I-a scos pe Andone și Bicfalvi pentru a-i introduce pe Torje (70) și Popa (76), ambii aducând o dinamizare a echipei. Ultimul a deschis scorul la 9 minute după ce a intrat pe teren. Pe Keșeru l-a băgat abia în minutul 90 și a scos penalty-ul ratat de Stanciu. Cu Keșeru a repetat isprava cu Polonia, când l-a folosit abia în ultimele 8 minute, iar karma a atins-o la Groznâi, unde i-a debutat pe tinerii Țîru și Nedelcu în minutul 90, cu toate că rolul amicalului cu Rusia era și acela de a-i vedea la lucru pe tineri mai mult decât câteva secunde! Iar pe Cojocaru l-a purtat inutil până la Groznâi fără să-i ofere prezența măcar în repriza secundă.

5) Evadările dinaintea amicalului cu Rusia

După partida cu polonezii, din cantonamentul naționalei au plecat zece jucători, fapt fără precedent în istoria echipei naționale, chiar dacă urma un meci amical. Cu excepția a patru nume, pentru care existau argumente decente (Moți și Keșeru învoiți dinainte pentru Ludogoreț, Tătărușanu lăsat liber fiindcă mai existau trei portari, lui Chiricheș i-a născut soția), ceilalți șase s-au scurs de la lot cu binecuvântarea selecționerului fără să aibă probleme medicale de natură să-i facă indisponibili pentru partida cu Rusia.

6) Convocări de desene animate

L-a transformat pe Enache într-o emblemă a mandatului său, cu toate că jucătorul a ieșit inclusiv la Steaua din grațiile lui Reghecampf. A alunecat într-o fază decisivă de gol la Astana, a fost întors pe dos la golul Rusiei, când, în disperare de cauză, a și respins mingea în Pantilimon, din care a deviat apoi la Ozdoev, autorul punctului de 1-0, din ofsaid. L-a forțat sinucigaș pe Latovlevici, care, cel puțin la Groznâi, s-a făcut de rușine, fiind totuși păstrat pe teren până în minutul 66. Pe Rotariu l-a titularizat în Rusia într-o perioadă în care a ajuns rezervă la Dinamo, în timp ce pe Tamaș sau Vătăjelu i-a ocolit constant parcă doar spre a se plasa contra evidenței. Iar pe Keșeru, aflat într-o perioadă fastă la Ludogoreț, nici nu-l chemase cu Polonia, făcând un pas înapoi numai pentru că s-a accidentat Alibec.

"Tricolorii" cu Daum pe bancă

  • România- Muntenegru 1-1
  • Armenia - România 0-5
  • Kazahstan - România 0-0
  • România - Polonia 0-3
  • Rusia- România 1-0

59%din punctele puse în joc în campania pentru CM 2018 au fost pierdute deja de "tricolori" în primele patru partide din preliminarii, cu toate că am disputat un singur meci cu favoritele Polonia și Danemarca

"Daum e văzut ca un stăpân al inelelor, însă e complet lipsit de capacitatea de selecționer"

Cornel Dinu, fost antrenor România

"După Euro, am spus că România nu e gata pentru un antrenor străin. Contextul în care a venit Daum nu a fost propice. Nu s-a pregătit bine venirea lui de către cei de la FRF, el nu fusese niciodată la o echipă națională"

Ionuț Lupescu, director UEFA

"Ar fi incorect să-l condamnăm pe Daum. Nu are nicio vină. Nu știu cât de valoros e ca antrenor, dar sută la sută nu e omul potrivit la locul potrivit. România nu avea nevoie de un antrenor străin"

Ladislau Boloni, fost antrenor România

"De când sunt eu, echipă mai slabă ca asta nu am văzut. E cea mai slabă din istoria fotbalului românesc! Foarte neinspirată alegerea lui Daum. Va fi foarte greu să ne mai revenim"

Ionel Ganea, fost internațional

Conflict Torje - Andone

DigiSport a dezvăluit ieri că, înaintea partidei cu Muntenegru, între Torje și Florin Andone ar fi existat un conflict deschis. La un antrenament, atacantul lui Deportivo ar fi intrat mai dur la colegul său, care a reacționat și ar fi sărit la bătaie. Selecționerul ar fi dorit să-l trimită acasă pe Torje, dar ar fi preferat să-l păstreze până la urmă pentru a nu incita și mai tare atmosfera. Torje a fost rezervă cu Muntenegru și a intrat în minutul 70 exact în locul lui Andone. Sursele gsp susțin că scânteia conflictului s-ar fi produs în hotelul de la Mogoșoaia, unde, la un moment dat, Torje l-ar fi luat peste picior pe Andone: "Băi, dar tu chiar nu mai dai niciun gol în Spania?". Cei doi jucători au negat ieri incidentul.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.