Președintele lui ASA Târgu Mureș, Daniel Stanciu, a anunțat că sunt șanse mici ca echipa să iasă din insolvență, transmițându-le celor de la Liga Profesionistă de Fotbal că e foarte posibil ca ASA să nu se mai prezinte la meciuri.
"Mesajul meu pentru Ligă a fost că există șanse ca din ianuarie Liga 1 să rămână cu 13 echipe. Fiind în insolvență, trebuia pregătit planul de reorganizare până la finalul anului. Nu am reușit să facem asta, nu am reușit să plătim datoriile curente. Dacă nu punem în practică un plan ancorat în realitate, ne va fi foarte greu.
Nu putem accesa banii de la Consiliul Local, până nu trecem de planul de reorganizare. Dacă echipa se retrage după prima etapă din retur, toate echipele vor câștiga cu 3-0”, a spus Daniel Stanciu la TV Digi Sport.
ASA Târgu Mureș este pe locul 13 în clasament, cu doar două puncte acumulate după 15 etape.
{{text}}