Liga 1

Schimb de linii în Liga 1 » Transferuri din Bundesliga pentru un club aflat în pragul falimentului

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 17 noiembrie 2016

Clubului Pandurii Târgu Jiu i-au fost fost propuși 9 jucători din Bundesliga. Este vorba de jucători tineri, care nu prind foarte multe minute la cluburile Hertha Berlin, VFL Wolsburg și Bayer Leverkusen.

Gorjeanul.ro anunță că lista cuprinde 1 portar, 3 fundași, 3 mijlocași și 2 atacanți, fotbaliști cu vârste cuprinse între 17 si 22 de ani. Noua strategie a Pandurilor se bazează pe aducerea de jucători sub formă de împrumut și pe repatrierea mai multor fotbaliști gorjeni.

"Din iarnă se va face o analiză serioasă și probabil că se vor încerca și alte transferuri pentru a completa lotul, ținând cont că majoritatea jucătorilor pe care îi avem acum sub comandă și-au exprimat dorința de a ne părăsi", a declarat antrenorul secund al formației, Marian Dinu.

Partida dintre Pandurii Târgu-Jiu și ACS Poli Timișoara se va disputa mâine, de la ora 20:30. Întâlnirea va fi transmisă pe Dolce Sport 1, Digi Sport 1, Look TV și GSP.ro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.