Sporturi   •   Rugby   •   România-Canada 21-16

Ionuț Dumitru se gândește deja la Cupa Mondială: "Nu vreau să mai scap Japonia!"

Românii au dominat în partida cu Canada

Articol de Marian Ursescu   —  duminică, 20 noiembrie 2016

Ionuț Dumitru a marcat aseară un eseu și a fost unul dintre cei mai buni oameni ai "tricolorilor".

- Ionuț, cum a fost meciul? Mai greu decât cu SUA?

- Da, canadienii ne-au pus parcă mai multe probleme. Ei au intrat foarte motivați, au venit probabil cu gândul să ne învingă și ei, în sfârșit, dar ne bucurăm că le-am administrat a patra înfrângere consecutivă.

- Ai reușit un eseu, ai fost la un pas de al doilea. Ce s-a întâmplat acolo? A părut că ai alergat mai repede decât mingea...

- Mă bucur pentru eseu, este al cincilea al meu pentru România la seniori, sper să vină cât mai multe. La a doua fază, a fost o eroare de judecată, am luat o decizie greșită, mingea a sărit din gazon în sens opus și a prins-o adversarul înaintea mea, deși eu eram înaintea lui. Asta este!

- Te gândești acum să prinzi Cupa Mondială din Japonia?

- Mai e mult până acolo, dar sunt hotărât să nu-mi mai scape! Am ratat Londra, anul trecut, nu a fost să fie, dar nu mă uit spre trecut, ci spre viitor. Să dea Dumnezeu să fiu sănătos doar!


- Săptămâna viitoare vine Uruguay. Faceți a treia victorie?

- Asta ne dorim, asta ne-am propus. Promitem să dăm 100% pe teren pentru a obține succesul.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.