Fotbal   •   Liga 1   •   CSU CRAIOVA - ASTRA 0-1

VIDEO Distrugătorul de mituri » Șumudică l-a învins în premieră pe Mulțescu. Craiova ratează locul 1, scor 0-1

Giurgiuvenii s-au apărat excelent aseară

Articol de Vlad Ispas   —  luni, 21 noiembrie 2016

Șumudică a reușit să bifeze prima victorie a unei echipe pe terenul Craiovei din februarie până în prezent și și-a trecut în palmares primul triumf împotriva lui Mulțescu, devenind "talismanul" Stelei după ce a împiedicat-o pe Craiova să ajungă pe primul loc.

Mulțescu ar fi trebuit să ascundă clasamentul din Liga 1. Băluță și compania n-ar fi trebuit să se gândească nicio clipă, mai ales după înfrângerea Stelei, că ar putea ajunge la egalitate de puncte, pe primul loc, cu echipa lui Reghecampf.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Încă o problemă pentru olteni: când Ivan este accidentat, primul "11" seamănă panică pentru fanii juveților. De data aceasta a fost sărit din schemă Măzărache, un titular de bază, pentru a i se face loc lui Manea, așezat în banda dreaptă. Jocul nu le-a mers deloc, cursele în bandă ale gazdelor au fost tocate mărunt de Morais, Stan sau Lovin.


Alibec, iar în prim-plan

Să nu se înțeleagă că Astra a făcut un meci mare în prima parte, însă campioana are jucători precum Teixeira sau Alibec care au nevoie de câțiva metri liberi pentru a inventa un gol.

Alibec lasă impesia că este un suflet bătrân al fotbalului, care a avut nevoie doar de un "truc" pentru a scoate un penalty. Într-o cursă din partea dreaptă, Denis l-a simțit nepregătit pe Kay și s-a interpus între minge și fundașul Craiovei. Fundașul l-a lovit în picior pe atacant, dar l-a și împins.

Hațegan n-a ezitat și a dictat al șaptelea penalty personal din acest sezon, fiind cel mai aprig "central" din Liga 1. Săpunaru a tras cât a putut pe mijlocul porții pentru 0-1. Șumi țopăie de fericire pe bancă. Mulțescu duce mână la bărbie. Locul 1 i se scurge printre degete.


Kay pedepsit la pauză

La pauză, tehnicianul oltenilor s-a activat! I-a scos pe Manea și Kay, iar pe teren au intrat Screciu și Măzărache. Mulțescu a trecut la stilul lui, cu 5 jucători de atac în teren. Dar planul n-a prea funcționat. Băluță a fost activ, dar a lăsat impresia că mereu a ținut mai mult decât ar fi trebuit mingea și Măzărache a arătat că Mulțescu poate că ar fi trebuit să gândească o echipă cu el titular.

În rest, nimeni n-a impresionat. Câteodată e periculos să te bazezi doar pe jocul colectiv, Craiovei îi lipsește un superstar. În echipa de ieri, nimeni nu părea capabil să facă o fază care să schimbe meciul.

Posibilitatea primului loc a fost interpretată ca o sabie a lui Damocles de către craioveni, iar până în final nu au mai legat mare lucru. S-au păstrat pentru ultima fază, când Bancu l-a încercat pentru ultima oară în meci pe Lung, însă acesta a intervenit miraculos și a înnodat sacul cu puncte.

Gazdele ar fi putut ajunge pe primul loc, însă singura veste bună după acest meci este că nici Steaua nu arată mare lucru. Lupta pentru titlu tinde să devină una pasionantă, însă dominată de șuturile cu stângu'-n dreptul ale favoritelor.

S-a luat de Federație!

Antrenorul Craiovei, Gheorghe Mulțescu, a fost deranjat de speculațiile conform cărora Ivan s-ar fi dat lovit înaintea meciului amical cu Rusia.

"Cine s-a îndoit de integritatea Craiovei în cazul Ivan ar trebui să îi fie rușine și să iasă public să-și ceară scuze! Unii sunt pe aici, prin zonă! Mai grav este că și oameni din Federație ne-au contestat. Până la urmă, Ivan nu a jucat, iar Alibec a fost titular. Asta cred că spune foarte multe!", a declarat tehnicianul la finalul meciului.

Alibec stă cu Timișoara

Denis a fost unul dintre cei mai buni oameni de pe teren, însă Șumudică nu se va putea baza pe serviciile atacantului în partida din etapa viitoare, contra celor de la Poli Timișoara.

Vârful a încasat al patrulea cartonaș galben din acest sezon în minutul 85 și va trebui să ispășească o etapă de suspendare. Până la partida cu Timișoara, Alibec va evolua, cel mai probabil, în meciul de Europa League împotriva celor de la Austria Viena, de joi.

Ce a spus Mulțescu după meci:

  • Sunt foarte supărat, mâhnit, fotbalul a fost nedrept în seara asta
  • Am dominat aproape total în repriza a doua
  • Dacă îl aveam pe Alibec, băteam 5-1!
  • Avem lot foarte restrâns, nu avem de unde să alegem. Avem 14 jucători care au adus aceste rezultate, iar când lipsește unul se vede
  • Noi am avut mingea să dăm gol, am greșit o pasă și Kay a făcut penalty
  • Măzărache în ultima perioadă nu a arătat eficiență, iar în ultimele 2 săptămâni nu a fost precis

Ce a spus Șumudică după meci:

  • Acum doi ani am făcut-o pe Steaua campioană, îmi pare rău pentru Craiova, care e o echipă frumoasă. I-am zis lui Gigi că o să ajungă la mâna noastră
  • Să dea Dumnezeu ca Universitatea Craiova să fie alături de Astra în play-off
  • Să nu mai vorbească lumea de Boldrin și De Amorim, Steaua era pe locul 5 fără golurile lor
  • Cei de la Steaua îl sună de îl zăpăcesc pe Alibec și îi spun să se opereze, nu le fac eu jocurile lor!
  • Alibec va juca cu Steaua. Chiar dacă nu vrea, îl bag cu japca și tot îl bag
  • Vă garantez că vom ajunge în play-off și ne vom întâlni și cu ăia de ne-au arătat "manita"
  • Ne calificăm în play-off și o să vedeți circ!

"Vrem să intrăm în play-off, trebuie să uităm că suntem campioni. Cred că sunt jucători la Craiova care merită să fie la lotul național"

Cristian Săpunaru, căpitan Astra

"Kay a intrat în mine, eu zic că a fost o decizie bună a arbitrului. Cred că avem șanse mari să intrăm în play-off. Nu știu dacă voi juca împotriva Stelei, peste patru etape"

Denis Alibec, atacant Astra

"Da, a fost penalty la intrarea lui Kay. Alibec a avut mingea sub control și cred că este corect ce a dictat Hațegan"

Constantin Zotta, expert DolceSport

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.