International   •   Campionate   •   ARGENTINA

Îi face Messi echipa antrenorului Argentinei? Edgardo Bauza a vorbit deschis despre subiect

foto: Reuters

Articol de George Titus Albulescu   —  marți, 22 noiembrie 2016

Edgardo Bauza, tehnicianul naționalei Argentinei, a respins vehement acuzațiile potrivit cărora Lionel Messi se implică în alegerea jucătorilor din echipa ”pumelor”.

Căpitanul Argentinei, 29 de ani, a anunțat după ultimul meci din preliminariile CM 2018, că fotbaliștii din selecționată nu vor mai vorbi cu presa.

Motivul oferit de națională privind această acțiune de silenzio stampa vine după acuzațiile presei, că Ezequiel Lavezzi a fost lăsat în afara lotului pentru meciul de la San Juan, din cauza faptului că el a fost prins fumând marijuana.

Vedeta reprezentativei de la Buenos Aires a deschis scorul în partida contra Columbiei, reușind un gol senzațional din lovitură liberă, și a oferit și două pase decisive.


În ciuda speculațiilor că starul Barcelonei ar avea o influență foarte mare în alegerea echipei de start a ”pumelor”, antrenorul a declarat cu tărie că nimic nu este adevărat.

”Se spune că Messi își promovează prietenii în echipa Argentinei, dar toate astea sunt niște minciuni. Este o invenție a presei”, a spus Edgardo Bauza, potrivit publicației spaniole Marca.

În urma succesului cu 3-0 în fața Columbiei, naționala ”albiceleste” a acumulat 19 puncte în grupa sud-americană a preliminariilor CM 2018, ocupând locul 5, la o lungime de poziția a patra, care asigură calificarea directă la World Cup.

sursa: espnfc.com


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.