Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

EXCLUSIV Fanii lui Dinamo au luat foc! Andone și-a adus "postaci" în tribune!

Suporterii dinamoviști sunt recunoscuți pentru virulența cu care-și "cheamă la raport" favoriții

Articol de Victor Vrînceanu   —  miercuri, 23 noiembrie 2016

Ultrașii îl contestă atât de vehement pe Andone pentru că acesta ar fi apelat la oameni care să facă ordine în tribune.

Fost idol al galeriei dinamoviste, și ca jucător, și ca antrenor, Ioan Andone a ajuns unul dintre cei mai contestaţi oameni care au trecut prin Ştefan cel Mare în ultimii ani.

Protestele fanilor au crescut în intensitate odată cu trecerea timpului şi au ajuns în punctul culminant luni seara, după înfrângerea de acasă cu CFR, 0-2.

Pe lângă scandările legate de demisie din timpul jocului, un grup destul de mare de suporteri l-a aşteptat pe Ando la vestiare, pornind un adevărat tir de înjurături şi proteste la adresa tehnicianului de 56 de ani.


De unde pleacă ura față de glorie a clubului? Conform surselor Gazetei, ultrașii au fost foarte deranjaţi că "Fălcosul" ar fi adus la stadion bodyguarzi îmbrăcaţi în civil, care să facă ordine.

Aceştia s-ar fi postat la tribuna 0, acolo unde fanii sunt cei mai vehemenţi la adresa antrenorului şi de unde au pornit pentru prima oară criticile.

Oamenii lui Andone au fost luaţi la ochi după ce l-au încurajat exagerat pe antrenor şi chiar s-au certat agresiv cu spectatorii care îl contestau pe acesta.

Criticat și de Danciu


Chemat la ordine de către fanii "câinilor", după înfrângerea cu CFR, Ionel Dănciulescu a fost surprins de reporterii GSP.ro criticând tactica lui Andone: "Aveţi dreptate, s-a greşit tactica, asta e!".

Contactat de GSP.ro, Danciu a explicat: "Eu nu-mi permit să zic de antrenori că au greșit tactica. M-am referit la chestia că dacă am pierdut, e normal să fi fost ceva greșit undeva, dar n-am zis că Ando a greșit tactica. Probabil că în aglomerația aia nu s-a înțeles prea bine".

"Nu ne ridicăm la nivelul Stelei"

Managerul general Adrian Mutu a vorbit la Digi despre Derby-ul cu Steaua, considerând că Dinamo nu se ridică momentan la nivelul adversarei: "Nu cred că în momentul ăsta ne ridicăm la nivelul Stelei. Diferenţa în clasament este de ceva puncte şi asta probabil că se va simţi. Eu sper ca echipa să se ridice din ce în ce mai mult, să dea tot ceea ce nu a dat până acum şi să câştigăm acest Derby, dar asta nu înseamnă că e un meci mai special. Ar trebui să dea 150 la sută în fiecare meci, aşa ar fi profesionist".

"Ando își taie craca singur, dacă spune că are lot mai bun decât am avut eu! Asta înseamnă că ar trebui să aibă și rezultate mai bune, nu?!"

Mircea Rednic, ex-antrenor Dinamo

8victorii are Dinamo în faţa CFR-ului în ultimele 8 partide de L1. În rest, 3 remize și 5 eșecuri

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.