Retragerile din campionat în plin sezon ale lui ACS Berceni și Șoimii Pâncota complică situația celor de la Federația Română de Fotbal. Țintarul are de suferit, însă Eduard Rănghiuc (35 de ani), sare în ajutarea oficialilor Federației.
Românul care corectează FIFA le-a ușurat situația celor de la FRF și vine cu soluția perfectă, care poate fi aplicată din mers pentru ca sezonul Ligii a 2-a să nu aibă de suferit.
GSP.RO a luat legătura cu acesta, care explică tot ce ar trebui să facă FRF pentru ca totul să se rezolve din mers:
"Îi sfătuiesc să treacă la tabela Berger de 18 echipe începând cu etapa 21 (3 decembrie). Așa nu ar fi nevoie ca în fiecare etapă să stea două echipe degeaba. Pe de altă parte mă gândesc că RCS și RDS nu vor fi de acord pentru că returul ar avea două etape mai puțin", a zis acesta pentru GSP.RO.
Exemplu de cum ar urma să arate programul etapelor 21 și 22:
Academica - Luceafărul Oradea
Şoimii Pâncota - CS Afumaţi
FC Braşov - Sepsi OSK
CS Mioveni - Juventus
Metalul Reşiţa - Olimpia Satu Mare
Dacia Unirea - Dunărea Călăraşi
Foresta Suceava - Un. Tărlungeni
CSM Rm. Vâlcea - UTA B. Doamnă
Chindia - ASU Poli
ACS Berceni - CS Baloteşti
*dispar Șoimii Pâncota - CS Afumați și ACS Berceni - CS Balotești
** apare CS Afumați - CS Balotești
ACS Berceni - Academica
CS Baloteşti - Chindia
ASU Poli - CSM Rm. Vâlcea
UTA B. Doamnă - Foresta Suceava
Un. Tărlungeni - Dacia Unirea
Dunărea Călăraşi - Metalul Reşiţa
Olimpia Satu Mare - CS Mioveni
Juventus - FC Braşov
Sepsi OSK - Şoimii Pâncota
CS Afumaţi - Luceafărul Oradea
* dispar ACS Berceni - Academica și Sepsi OSK - Șoimii Pâncota
** apare Academica - Sepsi OSK
Eduard Rănghiuc le-a făcut toate "temele" oficialilor FRF și explică la ce concluzii a ajuns:
"Am lăsat etapele 20 și 22 (primele din retur) neschimbate pentru a nu încurca echipele care au deja rezervări făcute pentru deplasări. Au apărut doar acele meciuri CS Afumați - Balotești și Academica - Sepsi. Aceste echipe ar fi stat având meciuri cu formațiile retrase.
Pornind de la primele etape din retur am creat o tabelă Berger cu 18 echipe, schimbând din când a fost necesar gazdele și oaspeții pentru a fi sigur că toate meciurile programate pentru retur în varianta cu 20 de echipe sunt incluse și în varianta cu 18.
Pe lângă faptul că se câștigă două date, schimbarea programului mai are un avantaj: în ultima etapă nu vom avea situații în care ASU Poli și Luceafărul (echipe care vor sta în programul normal) să depindă de rezultatul altor echipe în lupta pentru evitarea retrogradării", a completat acesta.
VEZI MAI JOS ÎNTREG PROGRAMUL PROPUS DE EDUARD PENTRU LIGA 2!
Calculează singur coeficientul naționalelor și FIFA s-a ajutat cândva de calculele românului
Forul internaţional şi-a modificat ierarhia o dată folosindu-se de socotelile românului, publicate pe site-ul football-rankings.info.
Clasamentul FIFA publicat pe luna iulie în anul 2012 a ridicat mai multe semne de întrebare: clasarea Danemarcei peste Brazilia sau a Angliei peste Italia. Jurnaliştii de la CNN au crezut că e o greşeală şi l-au contactat pe Eduard Rănghiuc, un român care ţine separat evidenţa acestui clasament.
Ieşeanul le-a explicat că nu e nici o greşeală: "Contează mulţi factori, precum valoarea continentului, clasarea oponentului sau importanţa meciului şi din aceste motive Danemarca este peste Brazilia". Abia după confirmarea lui Eduard, CNN a publicat clasamentul!
Certat cu FIFA, ignorat de FRF
Neîncrederea CNN în corectitudinea datelor publicate de FIFA a plecat de la un episod din 2011. Explică Eduard: "FIFA a dat clasamentul cu Ţara Galilor peste Insulele Feroe. Era invers, o diferenţă mică. Am informat federaţia feroeză, care a contactat FIFA. Schimbarea s-a produs imediat".
Ieşeanul colaborează cu multe federaţii de pe glob. Nu şi cu FRF. "Am avut iniţiativa de a ajuta echipa naţională, dar nimeni nu s-a arătat interesat". E într-un mic conflict şi cu FIFA: "Ei consideră că iau bani de la diferite federaţii. E fals! Pentru mine e un hobby, nu urmăresc un cîştig material".
100 de $era suma cîştigată de român din această pasiune în 2012: valoarea unei reclame postate pe site
Etapa 20 - 03.12.2016 | ||
CS Afumaţi | - | CS Baloteşti |
Chindia | - | ASU Poli |
CSM Rm. Vâlcea | - | UTA B. Doamnă |
Foresta Suceava | - | Un. Tărlungeni |
Dacia Unirea | - | Dunărea Călăraşi |
Metalul Reşiţa | - | Olimpia Satu Mare |
CS Mioveni | - | Juventus |
FC Braşov | - | Sepsi OSK |
Academica | - | Luceafărul Oradea |
Etapa 21 - 10.12.2016 | ||
CS Afumaţi | - | Luceafărul Oradea |
Academica | - | Sepsi OSK |
Juventus | - | FC Braşov |
Olimpia Satu Mare | - | CS Mioveni |
Dunărea Călăraşi | - | Metalul Reşiţa |
Un. Tărlungeni | - | Dacia Unirea |
UTA B. Doamnă | - | Foresta Suceava |
ASU Poli | - | CSM Rm. Vâlcea |
CS Baloteşti | - | Chindia |
Etapa 22 | ||
CS Afumaţi | - | Chindia |
CSM Rm. Vâlcea | - | CS Baloteşti |
Foresta Suceava | - | ASU Poli |
Dacia Unirea | - | UTA B. Doamnă |
Metalul Reşiţa | - | Un. Tărlungeni |
CS Mioveni | - | Dunărea Călăraşi |
FC Braşov | - | Olimpia Satu Mare |
Academica | - | Juventus |
Luceafărul Oradea | - | Sepsi OSK |
Etapa 23 | ||
Sepsi OSK | - | CS Afumaţi |
Juventus | - | Luceafărul Oradea |
Academica | - | Olimpia Satu Mare |
Dunărea Călăraşi | - | FC Braşov |
Un. Tărlungeni | - | CS Mioveni |
UTA B. Doamnă | - | Metalul Reşiţa |
ASU Poli | - | Dacia Unirea |
CS Baloteşti | - | Foresta Suceava |
CSM Rm. Vâlcea | - | Chindia |
Etapa 24 | ||
CSM Rm. Vâlcea | - | CS Afumaţi |
Chindia | - | Foresta Suceava |
Dacia Unirea | - | CS Baloteşti |
Metalul Reşiţa | - | ASU Poli |
CS Mioveni | - | UTA B. Doamnă |
FC Braşov | - | Un. Tărlungeni |
Academica | - | Dunărea Călăraşi |
Luceafărul Oradea | - | Olimpia Satu Mare |
Juventus | - | Sepsi OSK |
Etapa 25 | ||
CS Afumaţi | - | Juventus |
Sepsi OSK | - | Olimpia Satu Mare |
Dunărea Călăraşi | - | Luceafărul Oradea |
Academica | - | Un. Tărlungeni |
UTA B. Doamnă | - | FC Braşov |
ASU Poli | - | CS Mioveni |
CS Baloteşti | - | Metalul Reşiţa |
Dacia Unirea | - | Chindia |
Foresta Suceava | - | CSM Rm. Vâlcea |
Etapa 26 | ||
CS Afumaţi | - | Foresta Suceava |
CSM Rm. Vâlcea | - | Dacia Unirea |
Chindia | - | Metalul Reşiţa |
CS Mioveni | - | CS Baloteşti |
FC Braşov | - | ASU Poli |
Academica | - | UTA B. Doamnă |
Luceafărul Oradea | - | Un. Tărlungeni |
Dunărea Călăraşi | - | Sepsi OSK |
Olimpia Satu Mare | - | Juventus |
Etapa 27 | ||
Olimpia Satu Mare | - | CS Afumaţi |
Juventus | - | Dunărea Călăraşi |
Sepsi OSK | - | Un. Tărlungeni |
UTA B. Doamnă | - | Luceafărul Oradea |
Academica | - | ASU Poli |
CS Baloteşti | - | FC Braşov |
CS Mioveni | - | Chindia |
Metalul Reşiţa | - | CSM Rm. Vâlcea |
Dacia Unirea | - | Foresta Suceava |
Etapa 28 | ||
Dacia Unirea | - | CS Afumaţi |
Foresta Suceava | - | Metalul Reşiţa |
CSM Rm. Vâlcea | - | CS Mioveni |
Chindia | - | FC Braşov |
Academica | - | CS Baloteşti |
Luceafărul Oradea | - | ASU Poli |
UTA B. Doamnă | - | Sepsi OSK |
Un. Tărlungeni | - | Juventus |
Dunărea Călăraşi | - | Olimpia Satu Mare |
Etapa 29 | ||
CS Afumaţi | - | Dunărea Călăraşi |
Olimpia Satu Mare | - | Un. Tărlungeni |
Juventus | - | UTA B. Doamnă |
Sepsi OSK | - | ASU Poli |
CS Baloteşti | - | Luceafărul Oradea |
Chindia | - | Academica |
FC Braşov | - | CSM Rm. Vâlcea |
CS Mioveni | - | Foresta Suceava |
Metalul Reşiţa | - | Dacia Unirea |
Etapa 30 | ||
CS Afumaţi | - | Metalul Reşiţa |
Dacia Unirea | - | CS Mioveni |
Foresta Suceava | - | FC Braşov |
CSM Rm. Vâlcea | - | Academica |
Chindia | - | Luceafărul Oradea |
CS Baloteşti | - | Sepsi OSK |
ASU Poli | - | Juventus |
UTA B. Doamnă | - | Olimpia Satu Mare |
Un. Tărlungeni | - | Dunărea Călăraşi |
Etapa 31 | ||
Un. Tărlungeni | - | CS Afumaţi |
Dunărea Călăraşi | - | UTA B. Doamnă |
Olimpia Satu Mare | - | ASU Poli |
Juventus | - | CS Baloteşti |
Chindia | - | Sepsi OSK |
Luceafărul Oradea | - | CSM Rm. Vâlcea |
Foresta Suceava | - | Academica |
FC Braşov | - | Dacia Unirea |
CS Mioveni | - | Metalul Reşiţa |
Etapa 32 | ||
CS Mioveni | - | CS Afumaţi |
Metalul Reşiţa | - | FC Braşov |
Dacia Unirea | - | Academica |
Foresta Suceava | - | Luceafărul Oradea |
Sepsi OSK | - | CSM Rm. Vâlcea |
Juventus | - | Chindia |
CS Baloteşti | - | Olimpia Satu Mare |
ASU Poli | - | Dunărea Călăraşi |
UTA B. Doamnă | - | Un. Tărlungeni |
Etapa 33 | ||
CS Afumaţi | - | UTA B. Doamnă |
Un. Tărlungeni | - | ASU Poli |
Dunărea Călăraşi | - | CS Baloteşti |
Chindia | - | Olimpia Satu Mare |
CSM Rm. Vâlcea | - | Juventus |
Foresta Suceava | - | Sepsi OSK |
Luceafărul Oradea | - | Dacia Unirea |
Metalul Reşiţa | - | Academica |
FC Braşov | - | CS Mioveni |
Etapa 34 | ||
CS Afumaţi | - | FC Braşov |
CS Mioveni | - | Academica |
Metalul Reşiţa | - | Luceafărul Oradea |
Sepsi OSK | - | Dacia Unirea |
Juventus | - | Foresta Suceava |
Olimpia Satu Mare | - | CSM Rm. Vâlcea |
Dunărea Călăraşi | - | Chindia |
CS Baloteşti | - | Un. Tărlungeni |
ASU Poli | - | UTA B. Doamnă |
Etapa 35 | ||
ASU Poli | - | CS Afumaţi |
UTA B. Doamnă | - | CS Baloteşti |
Chindia | - | Un. Tărlungeni |
CSM Rm. Vâlcea | - | Dunărea Călăraşi |
Foresta Suceava | - | Olimpia Satu Mare |
Dacia Unirea | - | Juventus |
Metalul Reşiţa | - | Sepsi OSK |
Luceafărul Oradea | - | CS Mioveni |
FC Braşov | - | Academica |
Etapa 36 | ||
Academica | - | CS Afumaţi |
FC Braşov | - | Luceafărul Oradea |
Sepsi OSK | - | CS Mioveni |
Juventus | - | Metalul Reşiţa |
Olimpia Satu Mare | - | Dacia Unirea |
Dunărea Călăraşi | - | Foresta Suceava |
Un. Tărlungeni | - | CSM Rm. Vâlcea |
UTA B. Doamnă | - | Chindia |
CS Baloteşti | - | ASU Poli |
{{text}}