Formaţia lui Lucian Goian (33 de ani), Mumbai City, s-a calificat în semifinalele campionatului Indiei cu o etapă înainte de terminarea sezonului regulat, după victoria obţinută în faţa celor de la Chennaiyin, scor 2-0.
Mumbay City a acumulat 22 de puncte, asigurându-şi calificarea matematică în faza următoare a campionatului. Formaţia lui Goian a primit doar 8 goluri în cele 13 partide disputate în acest sezon, românul fiind unul dintre principalele atuuri ale reuşitei. Cifrele sale au fost evidenţiate de Federaţia Indiană de Fotbal, într-un articol postat pe pagina oficială de facebook.
Goian este jucătorul care a efectuat cele mai multe deposedări din întreaga competiţie (92), a fost numit în două rânduri "Eroul meciului" şi este unul dintre cei doi jucători ai echipei care a fost titular în fiecare partidă.
Lucian Goian a ajuns în India în vara acestui an, după un sezon petrecut la CFR Cluj. Nu este prima aventură în afara României, fundaşul sucevean evoluând 3 ani în campionatul Chinei, la formaţiile Tianjin Teda şi Beijing Enterprises.
{{text}}