Mijlocașul senegalez a fost de neoprit în ultima rundă a turului din Seria a IV-a a Ligii a III-a. Ousmane N'Doye, în vârstă de 38 de ani, a marcat de trei ori și în jocul Mama Mia Becicherecu Mic - Cetate Deva, scor 2-6!
N'Doye a reușit să macheze până acum în fiecare meci din cele patru jucate la Deva. În total senegalezul a dat nouă goluri, încheind toamna cu câte un hattrick împotriva celor de la Alba Iulia și Mama Mia Becicherecu Mic.
El ar putea pleca însă în iarnă, venind la Cetate la rugămintea lui Cristian Bobar, fost conducător la Dinamo.
”A fost un meci greu pe terenul acesta. Dar eu m-am așteptat, nu am de ce să mă plâng că am luat decizia să vin aici până în iarnă. De când am venit, băieții nu au pierdut, eu m-am ținut de cuvânt.
Nu contează unde joc. Eu o fac unde mă simt bine. Fie că e Liga I, a II-a, a III-a sau a IV-a. Eu acum nu joc pentru bani, joc pentru că îmi place. Rămâne să discutăm. Eu nu am venit să fiu golgheter.
A fost ușor, e un prieten foarte bun al meu aici (n.r. Cristi Bobar), e ca un frate, am spus că vin să-l ajut până în iarnă”, a declarat Ousmane N'Doye.
Gazdele de pe Stadionul CFR din Timișoara au avut mari probleme înaintea acestui meci. Echipa patronată de George Sîngeorzan, poreclit ”Gigi Becali de Banat”, a avut doar 14 jucători pe foaie, dintre care doi erau copii.
Mai mulți jucători au fost suspendați după meciul din runda precedentă, de pe terenul celor de la UTA II, partidă după care jucătorul Ciprian Sturz s-a dus la poliție pentru că ar fi fost lovit de organizatorul de competiții, Elti Neagoe.
{{text}}