Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - STEAUA, MIERCURI, 20:30, DIGI, DOLCE, LOOK ȘI LIVETEXT PE GSP.RO

Suporterii Stelei și-au anunțat prezența la meci, dar conducerea a uitat un detaliu important + cum arată sigla noii galerii a roș-albaștrilor

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 28 noiembrie 2016

Deşi cei din Peluza Roş-Albastră şi-au anunţat prezenţa pe stadion, cei de la Dinamo încă n-au primit din partea Stelei nicio cerere pentru tichete.

Conform protocolului de organizare, semnat de toate cluburile şi LPF, înainte de startul campionatului, orice galerie a echipei care evoluează în deplasare, pentru a putea avea un loc rezervat de către clubul gazdă, trebuie să solicite tichete prin intermediul clubului.

Tocmai pentru ca, în caz de incidente, să poată fi tras la răspundere şi clubul oaspete, nu doar cel ce asigură organizarea partidei respective.

Peluza nouă are şi siglă


Înfiinţată în urmă cu 2-3 luni, noua galerie a Stelei deţine de câteva zile şi o siglă proprie, care a fost deja postată pe pagina oficială a peluzei.

Noua emblemă înfăţişează un ultras care ţine în mâini o minge de fotbal, iar sub acest desen sunt două săbii care se întretaie (foto).

Dinamo - Steaua este miercuri, de la 20:30, în idrect la DigiSport 1, DolceSport 1, Look TV și liveTEXT pe GSP.RO. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.