- Conducerea Federației le-a propus celor doi foști internaționali să intre în Comisia Tehnică, for coordonat de Sandu Tăbîrcă, un oficial cu zero performanțe ca jucător și antrenor
Nereunită niciodată după Euro 2016, Comisia Tehnică a FRF a devenit o entitate-fantomă după ce, în primele luni de mandat ale lui Burleanu, era prezentată drept organismul care va direcționa permanent fotbalul românesc la nivel profesional.
Scriptic, ea e compusă în prezent din 9 membri: Anghel Iordănescu, Aurel Ţicleanu, Zorislav Kovac, Marcel Puşcaş, Dan Apolzan, Sandu Tăbârcă, Miodrag Belodedici, Ion Vlădoiu și Ciprian Paraschiv. Practic, primii trei nu mai sunt disponibili: Tata Puiu s-a despărțit de federație cu valuri la capătul CE, Țicleanu lucrează în Qatar, iar Kovac e director tehnic în Cipru, la AEL Limassol.
Ilie: "Mai vorbim după Sărbători"
În realitate, Comisia Tehnică a fost nesocotită în repetate ocazii de șefii federației, care au luat decizii importante, inclusiv numirea lui Christoph Daum, fără a se ține cont de punctul de vedere al celor consultați. FRF încearcă însă acum să spele imaginea acestei comisii, intenționând să coopteze două nume cu notorietate în fotbalul românesc. Este vorba despre Ilie Balaci și Ovidiu Sabău.
Fostul "rege" al Băniei a recunoscut că "mi s-a propus să fac parte din acest organism, am zis că aș fi dispus, dar nu am dat încă un răspuns ferm. A rămas să mai vorbim după Sărbători, să vedem dacă o să mai fiu prin țară la momentul respectiv. S-ar putea să prind un contract în zona arabă".
"Moțul": "Mi-au propus să mă ocup de strategii"
Iar Sabău a admis că "FRF mi-a oferit această variantă de colaborare. În urmă cu câteva luni, federația a venit cu soluția ca eu să conduc această Comisie Tehnică, dar am refuzat, fiindcă asta ar însemna să stau foarte mult prin București. Iar eu nu vreau să renunț la proiectul de la Universitatea Cluj. Au revenit cu propunerea să mă ocup de elaborarea unor strategii, ceea ce ar fi mai lejer pentru mine. Mă gândesc și vom mai avea, probabil, o discuție în perioada următoare".
26 de trofeepersonale sau cu cluburile au obținut în carieră Balaci și Sabău, ca jucători sau antrenori; au strâns împreună 124 de selecții și 16 goluri la echipa națională
{{text}}