Academia "Gheorghe Hagi" a reacționat prin intermediul unui comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, în urma dezvăluirilor Football Leaks privind transferul lui Cristian Manea de la Viitorul la Apollon, în Cipru.
Materialul apărut în Gazeta Sporturilor este bazat pe documente Football Leaks obținute de revista germană Der Spiegel și oferite spre cercetare către European Investigative Collaboration.
Gazeta Sporturilor va publica la aceeași oră cu Spiegel, Sunday Times și alte publicații prestigioase episoadele investigației Football Leaks.
Comunicatul integral al Academiei
Referitor la articolul apărut în ediția de astăzi (5 decembrie 2016) a Gazetei Sporturilor, sub titlul “Hagi Leaks”, clubul nostru dorește sa facă următoarele precizări:
1. Transferul lui Cristian Manea la clubul cipriot Apollon Football (Public) Ltd. a făcut obiectul unui serial, semnat de același autor – Costin Ștucan la începutul acestui an. La toate așa-zisele acuze din articolele respective clubul nostru a răspuns printr-un comunicat transmis în luna februarie 2016, din care vă cităm următoarele pasaje:
„- Fotbal Club Viitorul SA este o societate pe acţiuni, cu un capital social de peste 7 milioane de euro, care îşi plăteşte fără întârziere salariile către angajaţi şi datoriile fiscale către statul român.
Societatea noastră, la fel ca toate cluburile de fotbal din întreaga lume, colaborează cu diverse persoane fizice şi juridice, cluburi de fotbal, societăţi şi agenţi de jucători, atât din ţară, cât şi din străinătate.
Până în prezent clubul nostru nu a avut nici o colaborare cu fonduri de investiţii sau organizaţii de acest gen.
Transferul unui jucător de la un club la altul se realizează printr-un contract încheiat de părţi, iar, de cele mai multe ori, părţile convin să păstreze confidenţiale anumite clauze.
Documentele de transfer internaţional încheiate de clubul nostru au fost comunicate FIFA, prin intermediul sistemului de transfer on-line (TMS), Federaţiei Române de Fotbal în cadrul procesului de licenţiere, instituţiilor bancare, precum şi altor instituţii, atunci când s-au solicitat astfel de documente.
În concluzie, Fotbal Club Viitorul SA nu a făcut publice anumite clauze legate de transferul unor jucători pentru că a respectat clauzele de confidenţialitate şi nu din motivele sugerate de autorii articolelor.
- Fotbal Club Viitorul SA a încheiat în luna iunie 2014 un acord de transfer cu clubul cipriot Apollon Football (Public) Ltd. pentru jucătorul Cristian Manea, iar părţile s-au înteles ca jucătorul să continuie activitatea fotbalistică la clubul nostru, până la împlinirea vârstei de 18 ani. Subliniem faptul că transferul jucătorului Manea Cristian s-a făcut către un club sportiv şi nu către un fond de jucători sau o firmă off-shore, aşa cum se afirmă tendenţios în articolele menţionate.
Ca o confirmare a afirmaţiilor noastre este şi faptul că transferul lui Manea, ca şi celelalte transferuri internaţionale, s-a efectuat prin sistemul TMS implementat de FIFA, sistem ce nu permite decât transferuri între cluburi sportive.
Apollon Football (Public) Ltd. este un club de tradiţie din prima ligă din Cipru şi nu un fond de jucători.
Despre transferul jucătorul s-au facut mai multe speculaţii în presă, menţionându-se numele mai multor echipe unde ar fi fost transferat, însă Fotbal Club Viitorul SA nu a confirmat niciodată, în mod oficial, aceste speculaţii.”2. În articolul de astăzi (5 decembrie 2016) apar elemente noi legate de transferul lui Cristian Manea. Acest transfer s-a realizat oficial și legal în conformitate cu reglementările sportive internaționale, toate documentele prezentate fiind înregistrate în sistemul TMS (implementat de FIFA) și confirmate și acceptate de către federațiile de fotbal din România și Cipru. Printre aceste documente se numără și contractul dintre FC Viitorul SA și compania malteză Dito Trading and Consulting Limited. În baza acestui document oficial clubul nostru a efectuat către firma malteză o plată în conformitate cu reglementările naționale și europene (declarația 390). Conform acestor reglementări, facturile emise de către o parte privind tranzacțiile intracomunitare se declară la autoritățile fiscale din ambele țări, realizându-se astfel un control încrucișat. Legat de valoarea sumei achitate, menționăm că nu există procente fixe, ci numai recomandări ale FIFA. Menționăm că, atât clubul FC Viitorul, cât și patronul lui, dl. Gheorghe Hagi, nu au avut și nu au nici un fel de relații cu compania respectivă, cu excepția contractului menționat. Decizia clubului nostru s-a bazat pe analiza ofertei de piață și a cotei jucătorului la acel moment. S-a obținut astfel o sumă record pentru un jucător de 17 ani din fotbalul românesc. Jucătorul însuși s-a ales cu un salariu mult mai mare decât cel avut la clubul nostru (lucru agreat împreună cu el și părinții săi).
3. Deoarece în articol se menționează că “În momentul vânzării, Academia avea datorii de 19.420.907 lei (aproximativ 4,4 milioane de euro), iar banii din Cipru îi permiteau lui Hagi să respire, să plătească din rate și să lucreze în continuare la formarea altor fotbaliști. Cele 2,5 milioane de euro erau ca un dar venit din cer”, dorim să precizăm că clubul nostru s-a reglat financiar prin transformarea datoriilor de milioane de euro pe care le avea către dl. Gheorghe Hagi în capital social, aceasta ducând la o mărire importantă a patrimoniului clubului. Suma realizată din transferul respectiv, ca și orice alt transfer, a ajutat clubul la consolidarea bugetului pentru anul 2014.
În încheiere dorim să asigurăm întreaga opinie publică de faptul că întotdeauna clubul nostru a lucrat și va lucra numai oficial.
Citește și:
Hagi Leaks » Milionul dispărut într-o firmă offshore din Malta
INFOGRAFIE » Manea, istoria unui transfer dubios
{{text}}