Are 26 de ani și joacă la HCM Roman. E născută la Roman și a jucat dintotdeauna la echipa moldoveană, fiind una dintre jucătoarele de bază acolo.
Nu a avut însă prilejul, până acum, să facă pasul și în naționala de senioare a României. Acum, când Elisei, Hotea și Ana Maria Tănăsie s-au accidentat, Iuganu a ajuns prima opțiune pentru echipa României. Vrea să demonstreze că nu a ajuns în formația reprezentativă printr-o conjunctură favorabilă și că are valoare să joace pentru țara sa. Visul ei de decembrie a început cu două goluri în poarta campioanei mondiale, Norvegia, dar speră la mult mai mult. Pentru că tocmai a aflat cum e să joci la un turneu final și s-o faci alături de cele mai bune jucătoare din lume.
- Ana, au trecut emoțiile debutului la un Campionat European?
- Au fost emoții, dar cred că unele constructive. Nu le-am lăsat să mă copleșească. Parcă visez și mă bucur enorm că mă aflu aici.
- Când te-ai dus, la prima ta acțiune, față în față cu Grimsbo, ce ai simțit?
- Sincer, nu mi-a fost teamă, nu m-am dus cu frică la poartă. Fetele m-au ajutat, m-au încurajat tot timpul. Când am văzut mingea în poartă, am ridicat mâinile și am simțit o bucurie fantastică. La fel și la al doilea gol. E frumos să marchezi pentru echipa națională. Nu vreau să fiu aici doar pentru că nu are cine altcineva.
- Cât ai așteptat acest moment?
- Mult timp! Vreau să mă bucur că sunt aici. E o onoare să joc pentru România. Am debutat contra Norvegiei și cred că a fost cel mai important meci de până acum pentru mine.
"Degeaba jucăm bine dacă pierdem"
- Cum trăiai turneele finale de acasă?
- Le făceam galerie fetelor, tot timpul mă ridicam, urlam, țipam. Mă bucuram, plângeam. Acum parcă e mai ușor. E mai greu să fii pe margine.
- Cum a fost duelul cu Amanda Kurtovic?
- Nu a fost un duel eu cu ea. Am jucat pentru echipă, nu m-am gândit niciun moment că eu trebuie să o anihilez pe ea și gata. Dar nu mi s-a părut o extraterestră!
- Antrenorul ți-a dat ceva sarcini. Ce ți-a spus înainte de meci?
- Astea sunt detaliile noastre, pe care ni le spune la fiecare meci. Nu o să vin eu acum să dau din casă. O să vedeți la meciuri ce avem de făcut (râde).
- Ce v-a spus după meci?
- Că a fost un meci bun, pe care l-am pierdut, din păcate. Și că degeaba jucăm bine dacă pierdem. Că vrea mai mult de la noi și că are încredere în noi.
- Ai primit mesaje de acasă?
- Oooo, enorm de multe! Toată lumea e alături de mine și le mulțumesc tuturor. Fiind primul meu Campionat European, sunt cele mai frumoase, cele mai emoționante.
- Ai putut să dormi după meci?
- Foarte greu, m-am foit de pe o parte pe alta. Am retrăit meciul, am văzut fiecare fază în minte. Cred că abia atunci am realizat că am debutat la un Campionat European, că nu am avut emoții foarte mari. Dar am încercat să fiu doar conectată.
- Știi câte goluri ai dat?
- Cred că două. Am ratat o acțiune, am trimis mingea în bară.
Meticulos și interesant
- Cum e să lucrezi cu Ambros Martin?
- E foarte interesant! E un om meticulos, care nu se lasă până nu e sigur că ai înțeles ce ți-a explicat el. Vrea să fie sigur că știi ce ai de făcut. Și te face să înțelegi.
- Știi că vine la Roman din vară?
- (râde) Da, în vizită! Deocamdată îl avem pe domnul Covaciu și e bine.
- Cum te-au primit fetele în echipa națională?
- Sincer, am avut ceva emoții, nu știam cum e, dar a fost foarte bine. Fetele comunică, mă încurajează. Nu vorbeam cu nimeni înainte, să fim prietene apropiate, dar acum îmi fac prietene și în echipa națională. Prima, colega de cameră, Cristina Florică. Suntem prietene de suferință. Cele mai experimentate!
2012e anul în care Iuganu a debutat în echipa B a României, fiind convocată de Gheorghe Tadici. A debutat însă în naționala mare în această toamnă, contra Serbiei
3 selecțiiare pentru naționala României extrema stânga, primele ei 2 goluri reușindu-le împotriva Norvegiei
11 jucătoarecampioane mondiale are Norvegia în lotul care participă la Campionatul European din Suedia
"Vreau să batem Rusia! Și sunt convinsă că o putem face dacă o să dăm totul pe teren, dacă o să jucăm colectiv. Trebuie să gândim că vom câștiga"
Ana Maria Iuganu
4 debutanteau fost pe foaia oficială de joc la meciul cu Norvegia: Iuganu, Florica, Laslo și Zamfirescu
1. Norvegia | 2 | 2 | 0 | 0 | 57 | 37 | 4 P |
2. România | 2 | 1 | 0 | 1 | 43 | 40 | 2 P |
3. Rusia | 2 | 1 | 0 | 1 | 49 | 48 | 2 P |
4. Croația | 2 | 0 | 0 | 2 | 42 | 66 | 0 P |
{{text}}