Marius Șumudică a calificat Astra în primăvara europeană pentru prima oară în istoria echipei, dar a dezvăluit la finalul meciului că va pleca de la campioana României.
"Abia mai pot vorbi, a fost ceva extraordinar, le-am spus că indiferent ce se va întâmpla la Plzen, avem datoria să nu pierdem acest meci. Ei au jucat aproape cu ce aveam mai bun, deci lumea nu poate spune că au venit cu echipa a doua.
De acum înainte le doresc succes celor de la Astra, mi-am dorit enorm să reușesc cu această echipă, am găsit un nucleu bun, am adus jucători și am reușit niște rezultate în care nu credeam niciodată.
Nu pot să-mi stăpânesc lacrimile, este cea mai frumoasă zi din viața mea și din păcate cred că e ultima mea zi la Astra. Eu am produs peste 15 milioane de euro de când am ajuns aici, a sosit momentul să fiu respectat, nu cred că mai prind meciul cu Steaua.
Am făcut tot ce a ținut de mine, dar din păcate nu am fost respectat. Cei de la Gaziantep au venit din Turcia, eu mă opresc în această seară chiar dacă nu ajung la un acord cu ei. Nu avem dialog cu Niculae și nici nu-mi doresc, capitolul Astra este un capitol închis", a spus Marius Șumudică la finalul meciului cu AS Roma, la TV Sport ro.
{{text}}