Europa League

Încă o plecare de marcă de la Astra: "Nu suntem respectați. Ni s-a promis ceva, dar conducerea nu s-a ținut de cuvânt"

FOTO: RAED KRISHAN

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 08 decembrie 2016

Constantin Budescu a declarat că jucătorii Astrei sunt nemulțumiți de faptul că nu au primit primele promise din partea conducerii pentru rezultatele bune reușite în grupele Europa League. 

"Ne-am dorit foarte mult să ne calificăm. Am făcut-o pentru noi. Suntem supărați pentru că ni s-a promis ceva, iar cei din conducere nu s-au ținut de cuvânt și nu e normal. 

Am muncit mult pentru această realizare și cred că meritam mai mult din partea conducerii. Nu suntem respectați, s-a câștigat campionatul, ne-am calificat mai departe în Europa. Acum am cerut și noi ceva, dar nu am primit.

Nu știu ce voi face, vom vedea la iarnă pe ce drum o voi lua. Chinezii vor să mă întorc acolo, vom vedea, orice este posibil. Lumea trebuie să meargă înainte aici, vor rămâne câțiva jucători buni", a declarat Budescu la TV Dolce Sport.


Una dintre posibilele destinații ale lui Budescu este chiar Steaua, acolo unde este dorit insistent de finanțatorul Gigi Becali. 

Budescu s-ar alătura astfel lui Alibec, care din iarnă va face mutarea la roș-albaștri. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.