Sporturi   •   Jocurile Olimpice 2016   •   HALTERE

S-a terminat! TAS a confirmat descalificarea lui Gabriel Sîncrăian de la JO 2016 și România a pierdut o medalie importantă

Foto: Cristi Preda (Gazeta Sporturilor)

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 09 decembrie 2016

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a anunțat descalificarea oficială a halterofilului român Gabriel Sîncrăian de la Jocurile Olimpice 2016 și i-a retras acestuia medalia de bronz câștigată.

Confirmarea celor de la TAS a venit prin intermediul unui comunicat dat publicității joi seară. "A comis o încălcare a regulamentului antidoping, după ce a fost testat pozitiv la testosteron exogen, o substanță nespecifică aflată pe lista produselor interzise de Agenția Mondială Antidoping (AMA/WADA), cu ocazia unui control efectuat în timpul competiției, pe 12 august 2016", se arată în comunicat, conform Agerpres.

Totodată, TAS specifică faptul că "toate rezultatele obținute de Gabriel Sîncrăian la Jocurile Olimpice 2016 de la Rio, inclusiv medalia de bronz cucerită la categoria 85 kg sunt anulate".

Gabriel Sîncrăian (28 de ani) fusese descalificat de la JO 2016 și suspendat temporar, pe 30 septembrie, de Federația Internațională de haltere după ce a fost depistat pozitiv la testul antidoping.


A MAI FOST SUSPENDAT PENTRU DOPAJ

Gabriel Sîncrăian nu are un trecut curat în privința dopingului. În 2013 a fost suspendat pentru doi ani după ce a fost prins dopat cu stanozolol în afara competiției. A revenit însă și acum a urcat pe podiumul olimpic de la Rio, dar tot cu ajutorul suplimentelor.

Atunci, Federația Română de Haltere a trebuit să plătească din fonduri proprii 100.000 de euro, o sancțiune aplicată de federația internațională pentru că a avut prea mulți sportivi prinși dopați. De altfel, România a avut inițial 5 sportivi calificați pentru Rio, dar i s-a scăzut unul din cotă tot drept sancțiune pentru dopaj.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.