Anderlecht a pierdut ultimul meci din Grupa C a Europa League, 2-3 cu St. Etienne, cele două goluri ale belgienilor fiind marcate de Nicolae Stanciu și Alexandru Chipciu.
Chiar dacă Anderlecht a pierdut, jurnaliștii belgieni îl elogiază pe Stanciu după calificarea în primăvara Europa League și-l compară cu Dennis Praet.
"Transferat pentru 9,8 milioane de euro de la Steaua (2 milioane sub formă de bonus), Stanciu a avut un start dificil la Anderlecht, dar în ultimele săptămâni a devenit un jucător de mare succes.
A înscris în ultima lună de 5 ori (3 goluri în ultimele 4 meciuri) şi pare în acest moment la fel de bun ca Dennis Praet în sezonul trecut. Stanciu e din ce în ce mai ofensiv, iar golul pare să i se potrivească mănuşă, e a doua lui natură", notează voetbalnieuws.be.
Dennis Praet (22 de ani / mijlocaș) e considerat noul puști minune al Belgiei, acesta fiind transferat în vară de Sampdoria de la Anderlecht pentru 10 milioane de euro.
{{text}}