Pentru a ajunge în grupele principale, România trebuia să bată aseară Croația. A făcut-o categoric.
Cum e când bați campioana olimpică și totuși asta nu-ți asigură drumul neted mai departe? Trebuie să revii în sală, cu sacii responsabilității pe umeri, și să câștigi încă un meci ca să treci în faza următoare.
E valabil pentru fiecare dintre jucătoare și pentru echipa întreagă. Sub perdeaua subțire a unei posibile relaxări, Croația arată ca un adversar inferior. Învinsă de Rusia la 6 goluri și de Norvegia la 18, are emblemă de formație condamnată la stagnarea în primele grupe.
Totuși, acum e altceva. Miza e alta, e meciul de "da sau nu" și asta se vede din primele secunde. Începe brutal, cu o eliminare de 2 minute a lui Szucs, semn că arbitrii au chef de fluierat.
Peste 3 minute, încasează și croatele o trimitere pe bancă, însă ele revin mai iute din pumn. Preiau conducerea și se duc în zbor la 3 lungimi, 3-6 (min. 10).
Pe margine, Ambros Martin s-a întunecat. Cere un timeout timpuriu, dar bine venit. Și biciuiește cu vorbele: "We are sleeping in the defence. We sleep on the wings, in center, everywhere". Dormim în apărare, pe extreme, în centru, peste tot. "Wake up!". Ascultătoare, ușor rușinate, fetele revin pe teren și, din secundele următoare, duc seriozitatea la maximum.
Refac deficitul, egalează, preiau conducerea, Dedu apără câteva mingi, Neagu are o serie de 3 goluri fabuloase, gloanțe trimise în poarta croată, Buceschi e perfectă de la 7 metri, iar extremele scot și ele nasul la soare. Iar apărarea, e clar, s-a trezit! Pentru croate se închid cărările, iar repriza întâi se termină cu 15-13.
Repriza dezlănțuită
Și mai categoric e traseul părții secunde, chiar dacă începe cu un 7 metri ratat de Buceschi. E rândul Paulei Ungureanu să baricadeze poarta, semn că suntem bine acoperiți, e rândul lui Udriștoiu să facă meciul cel mai curajos și mai eficient al ei.
Diferența crește, când se mai apropie adversarele, le mai aruncă Neagu o bombă în poartă, și schemele sunt mai vioaie, iar pe final Martin le trimite pe teren pe Zamfir, Zamfirescu, Laslo, Florică. Nu e pentru că adversarele sunt inferioare, ci pentru că România trebuie să fie puternică în toate momentele și zonele jocului.
Șapte goluri e diferența cea mai mare, dar tabela îngheață la 31-26. Iar zâmbetele largi acompaniază calificarea în grupele principale. Cea care se putea obține doar cu victoria de aseară. Zis și făcut.
Mai repede la teren
România a venit de fiecare dată, până acum, la sală mai repede decât adversara, fie că aceasta s-a numit Norvegia, Rusia sau Croația. "Tricolorele" au vrut să ocupe în sală, în prima repriză, partea de teren din dreapta băncilor de rezerve.
"Strategia e clară, Martin Ambros își dorește ca Neagu să poată face mai repede schimbul atac-apărare, să nu aibă mult de alergat", a explicat un oficial român.
România are probleme pe partea dreaptă, acolo unde singurul inter dreapta de meserie, Melinda Geiger, joacă accidentată. Ieri, jucătoarea de la Brest a evoluat doar 14 minute.
"Moralul ridicat și picioarele pe pământ"
Crina Pintea a avut mult de muncă în meciul de aseară, s-a luptat din greu cu masivele jucătoare croate, dar la final nu a simțit oboseala. "Aneta Udriștoiu ne-a ajutat foarte mult pentru că a scos-o din joc pe Penezici și apoi ne-a fost mai ușor. A fost greu la început până când ne-am desprins pe tabelă", a spus Crina.
Pivotul "tricolorelor" e încrezătoare. "Avem moralul ridicat acum, dar trebuie să rămânem cu picioarele bine înfipte în pământ. Meciurile de acum sunt din ce în ce mai grele, trebuie să ne concentrăm dacă vrem să ajungem sus".
România joacă duminică împotriva Ungariei!
După rezultatele de ieri din grupele C și D, s-a stabilit ierarhia din Grupa a doua principală, în care va juca România. "Tricolorele" vor întâlni duminică marea rivală Ungaria, echipa care s-a calificat fără nici un punct în Main Round, dar care a învins în ultima etapă cu 21-14 pe Muntenegru.
Ora partidei nu e încă stabilită, urmând să fie anunțată de organizatori. Un singur lucru e sigur, România nu va juca de la 21:45, atunci fiind programată disputa dintre Norvegia și Danemarca. România urmează astfel să joac cu Ungaria de la 17:15 sau 19:30, în direct la TVR 2 și TVR HD. Celălalt meci al zilei în grupa 2 este cel dintre Cehia și Rusia.
Marți România va întâlni Cehia, iar miercuri va juca împotriva Danemarcei.
Clasament MAIN ROUND grupa 2
1. | Danemarca | 2 | 2 | 0 | 0 | 55-48 | 4p |
2. | Norvegia | 2 | 2 | 0 | 0 | 46-42 | 4p |
3. | România | 2 | 1 | 0 | 1 | 43-40 | 2p |
4. | Cehia | 2 | 1 | 0 | 1 | 56-54 | 2p |
5. | Rusia | 2 | 0 | 0 | 2 | 38-45 | 0p |
6. | Ungaria | 2 | 0 | 0 | 2 | 41-50 | 0p |
* primele două clasate se califică în semifinale
Clasament MAIN ROUND grupa 1
1. | Suedia | 2 | 1 | 1 | 0 | 55-49 | 3p |
2. | Serbia | 2 | 1 | 1 | 0 | 55-53 | 3p |
3. | Germania | 2 | 1 | 0 | 1 | 50-49 | 2p |
4. | Franța | 2 | 1 | 0 | 1 | 39-38 | 2p |
5. | Olanda | 2 | 1 | 0 | 1 | 45-47 | 2p |
6. | Spania | 2 | 0 | 0 | 2 | 42-50 | 0p |
* primele două clasate se califică în semifinale
"La Jocurile Olimpice, toată lumea spunea că luăm medalie și ne-am întors cu mâna goală. Acum am hotărât să luăm fiecare meci în parte. Am pierdut greu cu Norvegia, a venit acea victorie spectaculoasă cu Rusia și acum succesul cu Croația. Suntem încrezătoare și de acum suntem capabile de un rezultat mare"
Cristina Neagu"Croatele nu aveau nimic de pierdut, dar nu le-am lăsat să-și facă jocul. Se știa că Penezici e cea mai periculoasă la ele și când am reușit să o anihilăm, ne-am ușurat munca. Sunt foarte fericită"
Mădălina Zamfirescu
41%a fost procentajul Paulei Ungureanu, care a apărat poarta României în repriza a doua. Dedu a avut doar 25%
0contraatacuri a reușit România în jocul de aseară, schimbările atac-apărare încurcând astfel de acțiuni rapide. Croația a avut un contraatac
ROMÂNIA 31 (15)
Neagu 10, Buceschi 7, Udriștoiu 4, Manea 3, Iuganu 2, Zamfir 2, Chiper 2, Zamfirescu 1
CROAȚIA 26 (13)
Penezici 8, Marici 7, Nemaskalo 3, Basici 3, Debelici 2, Ciovici 1, Micijevici 1, Milanovici-Litre 1
{{text}}